Manastirea Vodita

Manastirea Vodita

  Mânăstirea Vodiţa din judeţul Mehedinţi reprezintă cea mai veche ctitorie voievodală atestată documentar şi totodată primul aşezământ monahal din ţara noastră administrat autonom (samovlastie) după regulile bisericii orientale stabilite de Sfântul Vasile cel Mare.
    Ea a fost ridicată între anii 1370-1372 de Sfântul Nicodim pe cheltuiala voievodului Vladislav I. Încă de la înfiinţare a fost înzestrată de domnitor cu valoroase odoare bisericeşti, bani şi alte venituri. Toate daniile făcute Mânăstirii Vodiţa de Vladislav Voievod au fost întărite ulterior de către urmaşii acestuia: Dan I, Mircea cel Bătrân, Dan al II-lea, Vlad Dracul şi Radu cel Frumos. Chiar şi Sigismund de Luxemburg, regele Ungariei (1387-1437) a recunoscut şi confirmat posesiunile acordate Mânăstirii Vodiţa de domnitorii români, iar Ştefan Lazarovici, despotul Serbiei îi dăruieşte în anul 1406, 10 sate sârbeşti ca metose.
     Expansiunea Imperiului Otoman de la sfârşitul secolului al XV-lea pentru cucerirea popoarelor Europei a influenţat în mod nemijlocit existenţa Mânăstirii Vodiţa. Astfel, după ocuparea cetăţii Severinului de către armatele turceşti conduse de Baliberg în anul 1524, toate vechile moşii ale ctitoriei Sfântului Nicodim sunt confirmate, rând pe rând, Mânăstirii Tismana.
     Mânăstirea Vodiţa va mai fi pomenită, din nou, abia într-un hrisov din 14 octombrie 1662 când stareţul acestei chinovii arhimandritul Nicodim a primit un ajutor de 350 de ruble de la ţarul Rusiei, Alexei Mihailovici.
Mai târziu, într-un document din 15 iunie 1689, se precizează că Vodiţa ar fi fost rezidită „din temelie” de Cornea Brăiloiu, pe vremea când era mare agă. De asemenea ea este menţionată alături de celelalte mânăstiri din Oltenia pe harta întocmită în anul 1700 de stolnicul Constantin Cantacuzino.
     Chiar şi domnitorul Constantin Brâncoveanu a acordat printr-un hrisov emis la 10 martie 1705, scutiri „schitului ce iaste la Vodiţa care iaste lângă Dunăre acolo unde şi mai înainte scaun de mănăstire mare au fostu făcută de Sfântul Nicodim”. Din acelaşi zapis se pare că unele lucrări de refacere ale acestei mânăstiri ar fi fost executate şi de Athanasie, egumenul de atunci al Tismanei.
În urma războiului austro-turc încheiat cu pacea de la Passarovitz din anul 1718, Mânăstirea Vodiţa va cunoaşte o nouă perioadă de decădere. Ea va mai fi menţionată doar pe harta întocmită în anul 1720 de Samuelis Köleseri.
     La data de 5 septembrie 1891 episcopul Ghenadie al Râmnicului efectuează o vizită canonică la Vodiţa, descriind ruinele mânăstirii. Din biserica celei mai vechi ctitorii voievodale atestate documentar mai rămăseseră doar câteva ziduri, iar din chiliile înconjurătoare se mai vedeau doar temeliile.
În vederea reconstruirii acestei străvechi mânăstiri, în luna martie 1990 s-a constituit, în municipiul Drobeta Turnu Severin, Societatea „Vodiţa” , având binecuvântarea vrednicului de pomenire NESTOR VORNICESCU, Mitropolitul de atunci al Olteniei.
     La propunerea acestei fundaţii, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat, în şedinţa din luna ianuarie 1991, reînfiinţarea Mânăstirii Vodiţa, ca mânăstire de călugări cu viaţă de obşte.
     În perioada 1991-1995 s-a construit aici un impunător corp de chilii, în care se mai află stăreţia şi trapeza mânăstirii.
De asemenea, în anul 1995 a început execuţia unei frumoase biserici de lemn, la realizarea căreia au fost preluate şi unele elemente din stilul tradiţional maramureşan.
     În prezent, noua biserică este terminată şi a fost sfinţită la data de 29 iulie 2001, de către Î.P.S. Teofan, Mitropolitul Olteniei.
     Începând din anul 1997 stareţ al Mânăstirii Vodiţa este P.C. Protos. Ioanichie Nicolaescu. 
 

Sursa foto:http://www.episcopiaseverinului.ro/pics/manastiri/vodita/P1010016.jpg