Miercuri dimineață, la Ploiești, a avut loc un accident în care a fost implicată o autospecială a Poliției. Mașina a fost răsturnată, iar polițistul care se afla în ea nu a fost vinovat de cele întâmplate însă, la testarea cu etilotestul acesta a oferit o surpriză de proporții polițiștilor care au făcut cercetarea, potrivit observatorulph.ro.
Mașina poliției a fost răsturnată miercuri dimineață în jurul orei 06:00, într-o intersecție din spatele Hotelului Prahova, după ce un alt șofer a pătruns în intersecție pe culoarea roșie a semaforului. Conform procedurii standard, ambii șoferi au fost testați cu etilotestul, iar în cazul polițistului, aparatul a indicat o alcoolemie de 0,31 mg/l în aerul expirat.
Polițistul este angajat la Secția 4 și se afla în timpul serviciului, a scăpat nevătămat, dar din cauza alcoolemiei s-a declanșat procedura cercetării prealabile, urmând a se dispune măsuri legale, informează observatorulph.ro.
Sursa foto: ://www.observatorulph.ro/auto-moto/111623-politistul-din-autospeciala-rasturnata-la-ploiesti-avea-o-alcoolemie-de-0-31-mg-l-in-aerul-pur-expirat