Donald Trump, fostul președinte al Statelor Unite ale Americii, a fost găsit vinovat de abuz sexual și defăimare în procesul intentat de fosta jurnalistă a revistei Elle, E. Jean Carroll, scrie presa internațională.
Jurnalista susține că în 1996, Trump a violat-o într-un vestiar al unui magazin din Manhattan, iar procesul intentat acum a fost „pentru a-și recupera viața”. Juriul federal din Manhattan a decis că fostul președinte este vinovat atât de abuz, cât și de defăimare, pentru că E. Jean Carroll l-a acuzat și de acest lucru, în urma unei declarații a lui Trump din 2022 în care nega acuzațiile.
Instanța a decis că Donald Trump trebuie să-i plătească fostei jurnaliste 5 milioane de dolari, 2 milioane pentru abuz și 3 pentru defăimare.
„NU AM ABSOLUT NICIO IDEE CINE ESTE ACEASTĂ FEMEIE, ACEST VERDICT ESTE O RUȘINE – O CONTINUARE A CELEI MAI MARI VÂNĂTORI DE VRĂJITOARE DIN TOATE TIMPURILE” a fost răspunsul lui Trump la decizia instanței.
Te-ar putea interesa: Atenție șoferi! Se dau amenzi usturătoare pentru nerespectarea unor prevederi!
Ne poți urmări pe Facebook sau poți descărca aplicația gratuit și te anunțăm noi când apare ceva nou!
Sursa foto: https://observatornews.ro/extern/jurnalista-care-la-acuzat-pe-donald-trump-ca-a-violato-in-anii-90-isi-relanseaza-actiunea-in-justitie-la-new-york-499252.html