Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare a anunțat că vor fi retrase titlurile de doctorat, din motive de plagiat, în cazul a șase persoane, printre care se numără fosta șefă a Secției Penale a instanței supreme, Corina Jîjîie, precum și fostul șef al Direcției Generale de Combatere a Crimei Organizate din IGPR, Toma Rus.
Toți cei șase care și-au plagiat tezele de doctorat obținuseră acest titlu în cadrul Academiei Naționale de Informații „Mihai Viteazul”. CNATDCU a mai precizat că fără titlul de doctor au mai rămas și Daniel Moldoveanu, Ionelia Valentina Morcovescu (Saulea), Cătălin Chivu și Ionel Claudiu Pasare.
În cazul lui Daniel Moldoveanu, fost șef în cadrul Comunității Naționale de Informații, Consiliul de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare a decis că, în lucrarea sa, există preluări integrale sau parțiale din textul sursă, fără citarea acestuia și fără menționarea autorului.
Cătălin Chivu, fostul șef al IPJ Brăila, de asemenea găsit vinovat de plagiat, a avut un procent de 38% de texte din teza de doctorat care erau din alte surse. Totodată, acesta a folosit pe parcursul tezei de doctorat paragrafe preluate integral din acte normative și studii de specialitate publicate înaintea susținerii acesteia făcând trimitere la sursele consultate, dar fără să facă precizări exacte la pagini, articole sau directive, după cum cere scrierea academică, potrivit cotidianul.ro.
Dacă ți-a plăcut acest articol distribuie-l și urmărește-ne pe Facebook pentru a afla mai multe noutăți. Dă Like paginii noastre printr-un click aici!
Sursa foto: ://www.ziare.com/cluj-napoca/stiri-actualitate/academia-nationala-de-informatii-confirma-suspiciunile-de-plagiat-in-cazul-mai-multor-teze-de-doctorat-7608480