Laurențiu Reghecampf și Anamaria Prodan au format, timp de 15 ani, unul dintre cele mai solide cupluri, cei doi erau extrem de apreciați pentru faptul că se sprijineau atât pe plan personal, cât și profesional. În ultimele luni însă, s-a tot speculat că relația lor a ajuns la final, iar zvonurile au pus despărțirea ba pe seama unei infidelități din partea lui Reghe, ba pe caracterul vulcanic al Aneimaria Prodan. Deși impresara a negat vehement o eventuală despărțire, antrenorul a făcut primele declarații despre divorț, care este mai iminent ca niciodată.
„Vreau doar să precizez anumite lucruri, pentru a nu exista interpretări ulterioare din partea mass-media. Personal, am depus actele de divorț la capătul unei căsnicii de care nu mă voi dezice vreodată și pledez pentru respectarea opțiunilor personale atât din punct de vedere familial, cât și profesional. Referitor la informațiile prezentate de curând în presă, sunt în măsură să afirm doar faptul că Dumnezeu e peste noi și doar El va decide drumul fiecăruia.
Vă mărturisesc faptul că este un moment delicat din viața mea. Eu nu mi-am expus niciodată viața personală și nu voi proceda altfel nici de acum înainte. Familia este sfântă pentru mine. Până azi, m-am rezumat, ca expunere publică, la cariera construită în fotbal și nu voi înceta să-mi urmez principiile. Provin dintr-o familie decentă, cu temeiuri creștine, care s-a raportat mereu la Dumnezeu. Nu sunt o persoană conflictuală și nu port niciun război cu nimeni” a declarat Rege pentru cancan.ro.
Urmărește-ne pe Facebook dacă ți-a plăcut articolul. Dă Like paginii noastre pentru a afla mai multe noutăți sau descarcă aplicația gratuit din Google Play!
Sursa foto: https://playtech.ro/stiri/laurentiu-reghecampf-primele-declaratii-dupa-ce-a-depus-actele-de-divort-de-anamaria-prodan-mesajul-lui-dureros-407574https://www.playsport.ro/dovada-clara-ca-intre-anamaria-prodan-si-laurentiu-reghecampf-s-a-incheiat-tot-ce-a-facut-antrenorul-universitatii-craiova-65066