Mike Ryan, oficialul Organizației Mondiale a Sănătății pentru situații de urgență, a declarat că anul acesta ar putea fi mai dur decât 2020 în ceea ce privește pandemia, din cauza modului de transmitere a virusului, în special în emisfera nordică.
„Am intrat în al doilea an, care ar putea fi mai dur, având în vedere dinamica transmiterii și unele probleme pe care le vedem. Cu siguranță în emisfera nordică, în special în Europa și America de Nord, am văzut un fel de furtună perfectă a sezonului – frig, oameni care stau în spații interne, un amestec social crescut și o combinație de factori care a condus la o transmitere majoră în multe țări” a transmis Mike Ryan.
Potrivit raportării de săptămâna trecută a OMS, după o perioadă în care cazurile erau puține, s-au înregistrat circa 5 milioane de cazuri noi. Organizația este de părere că această creștere se datorează faptului că oamenii au lăsat garda jos în vacanța de iarnă.
Citește și: Ce se va întâmpla cu românii care nu se vaccinează. Vor avea sau nu restricții?
Urmărește-ne pe Facebook dacă ți-a plăcut articolul. Dă Like paginii noastre pentru a afla mai multe noutăți sau descarcă aplicația gratuit din Google Play!
Sursa foto: ://www.a3haber.com/tag/dr-mike-ryan/