Romania Mama pe Facebook Romania Mama pe Twitter
Ştiri și evenimente de ultimă oră    |
Suna la sau trimite un email la romaniamam2012@gmail.com
AI UN PONT?
RoMama
» Home
» Termeni si Conditii
» Cont nou institutii
» Contact
 
Stiri
 
DEPUTATI
Adaugat: 10 August 2013

NABAB pe BANI PUBLICI. Deputatul "15 CASE" a făcut 29 de milioane de euro din AFACERI CU STATUL
 


        Parlamentarul PC Ion Diniţă, cel care are două locuinţe în Bucureşti şi a cerut 4.000 de lei pentru cazare în Capitală, a prosperat din contracte cu bani publici, multe fiind obţinute prin încredinţare directă.
        Averea deputatului PC Ion Diniţă l-ar face invidios pe orice "rege" al imobiliarelor. Dacă nu ar fi ajuns în Parlamentul României, acesta ar fi rămas un anonim om de afaceri din Braşov. Până acum, în calitate de ales s-a remarcat doar prin numărul mare de case şi de terenuri pe care le deţine. Mergând pe urmele averii lui, EVZ a descoperit că Diniţă este acţionar la opt firme. Pe una singură, SC Gotic SA din Braşov, a obţinut, în ultimii cinci ani, 73 de contracte cu diverse instituţii de stat.
        55% din bani provin din fonduri publice
        Valoarea totală a acestor contracte cu bani publici este de 113.538.117 de lei, adică în jur de 29 de milioane de euro, la un curs mediu al monedei europene din această perioadă. EVZ a vrut să vadă cât la sută din afacerile lui Diniţă se bazează pe contractele cu bani publici.
        Prin urmare, am obţinut de la Ministerul Finanţelor Publice cifrele de afaceri pe ultimii cinci ani ale firmei Gotic şi le-am comparat cu cuantumul total al contractelor cu statul încheiate de această societate.
        Aşadar, în perioada 2007 – 2012, firma deputatului PC de Braşov a avut cifre de afaceri în valoare totală de 204 milioane de lei, adică peste 51 de milioane de euro. Din aceşti bani, 113,5 milioane de lei au fost obţinuţi din contractele cu instituţii de stat. Aceasta înseamnă că aproape 55% din banii obţinuţi de firma deputatului PC Ion Diniţă au fost din fonduri publice.
        Contracte cu primăriile din judeţul Braşov
        Firma Gotic este controlată de Ion Diniţă - 99,84% din acţiuni îi aparţin - şi are ca obiect de activitate lucrările de construcţie a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale. Majoritatea contractelor obţinute de firma deputatului cu 15 case au fost obţinute de la primăriile diverselor localităţi din judeţul Braşov, acolo unde-şi are fieful Ion Diniţă.
        Consiliul Judeţean Braşov, Consiliul local Râşnov şi primăriile localităţilor Făgăraş, Halchiu, Zărneşti, Victoria, Hoghiz, Codlea, Cristian, Rupea etc. se numără printre clienţii firmei Gotic. Electrica Transilvania Sud şi Electrica Muntenia Nord i-au acordat deputatului "15 case" şase contracte prin încredinţare directă. Toate acestea sunt menţionate de către deputatul Ion Diniţă în declaraţia lui de interese. 
        Nababul vrea pomană de la Parlament
        Ion Diniţă este unul dintre cei mai bogaţi parlamentari români. El se află la primul mandat şi a câştigat un scaun de deputat pe listele PC. Potrivit declaraţiei sale de avere, parlamentarul braşovean are 40 de terenuri. Majoritatea acestora sunt situate în cele mai căutate zone ale Braşovului. Un alt teren e la mare, iar altul e situat chiar în Marea Britanie.
        La capitolul case, Diniţă enumeră 15 locuinţe: 14 în ţară (şase în Braşov, trei în Sighişoara, una în Gugeşti, una în Săcele, una în Năvodari şi două în Bucureşti) şi una în străinătate, în Marea Britanie. EVZ a dezvăluit în ediţia din 3 august despre faptul că deputatul Diniţă are două locuinţe în Bucureşti, dar a cerut şi bani de chirie de la Parlament.
        Averea de nabab a lui Diniţă mai e completată de obiecte de artă în valoare de 40.000 de euro, bijuterii şi ceasuri estimate la 50.000 de euro, depozite de sute de mii de lei şi acţiuni la firme în valoare de câteva milioane de euro.


Comentarii 0 Comentarii

Operator:   
 
 
 
 
 
ABONARE NEWSLETTER:
 
Adresa de email:
 
 
TOP ARTICOLE
CFR Călători: Mai multe trenuri vor circula în minivacanța de 1 Mai și Paște
CFR Călători a anunțat suplimentarea numărului de trenuri în peri...
 
MAE, avertisment pentru români în contextul conflictului dintre Israel și Iran
Alertă de călătorie și îndemn la precauție.
 
Borrell: Țările UE să trimită urgent sisteme antirachetă în Ucraina, altfel rețeaua de electricitate va fi distrusă
Șeful politicii externe a UE îndeamnă țările europene să trimit...
 
Anunțul șefei CNAS: Românii neasigurați vor avea aceleași drepturi ca cei asigurați
Valeria Herdea a anunțat că noul contract aduce aceleași beneficii ...
 
A fost adoptată Strategia Națională de Educație Financiară; are trei direcții de acțiune
Ministerul Educației a anunțat că Strategia Națională de Educați...
 
Climatolog, despre schimbarea radicală a vremii: E un semnal de alarmă!
„E un semnal de alarmă că aceste fenomene se repetă”.
 
Ciucă spune de ce armata NU va fi obligatorie în România, în următorii doi ani
„Nu avem pregătită infrastructura necesară ca în următorii doi ...
 
ANAF: Dacă nu ți se dă bon la frizerie, poți cere să fi tuns gratuit!
ANAF continuă campania de conformare voluntară în domeniul servicii...
 
 
 
 
ECONOMIE
 
Târg de Florii cu produse montane românești, în curtea Ministerului Agriculturii

» 25 Aprilie 2024 | Comentarii 0
 
POLITICA
 
Roman (PNL), atac dur la adresa PSD: Aceleași amenințări, șantaj, mizerie!

» 25 Aprilie 2024 | Comentarii 0
 
BEAUTY
 
Obiceiuri banale care te îmbătrânesc fără să îți dai seama

» 25 Aprilie 2024 | Comentarii 0
 
STIRI TURISM
 
Cabana Negoiu, prima cabană montană construită în România
SIBIU
» 25 Aprilie 2024 | Comentarii 0
 
STIRI JUDETUL HUNEDOARA
 
Candidatul PNL la CJ Hunedoara: Județul merită să fie condus de o echipă liberală vizionară

» 25 Aprilie 2024 | Comentarii 0
 
STIRI JUDETUL DOLJ
 
La Craiova se desfășoară, până pe 15 mai, o campanie de ridicare a deșeurilor voluminoase

» 23 Aprilie 2024 | Comentarii 0