Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, a declarat că persoanele în vârstă, care au șanse foarte mari să facă forme grave de complicații în cazul infectării cu Covid-19, ar putea fi izolate pentru o perioadă cuprinsă între 10 și 14 săptămâni. Măsura se va lua în cazul în care evoluția pandemiei în România este proastă, spune oficialul.
„Da, luăm în calcul și această măsură la nivelul Comitetului științific, Institutului Național de Sănătate, grupului de lucru din cadrul Ministerului Sănătății, luăm inclusiv decizia cel puțin pentru început să ne gândim la 10-14 săptămâni în care să izolăm aceste persoane, având în vedere și evoluția ulterioară, dar ne adaptăm la evoluția pe care pandemia o va avea în România” a spus ministrul Sănătății.
Oficialul a ținut să atragă atenția tuturor românilor că „mai avem trei-patru săptămâni grele, aceste săptămâni trebuie să le gestionăm în comun, și noi, corpul medical, dar și populația de rând, ajutată de autoritățile locale, care trebuie să vegheze la această izolare și la această distanțare socială. Viața noastră va reveni la normal peste o lună, o lună și jumătate, după ce vedem că acel vârf începe să scadă, încă nu am ajuns la acel vârf”.
Citește și: ANPC: Recomandări pentru achiziționarea în condiții de siguranță a cărnii pentru masa de Paște!
Dacă ți-a plăcut acest articol distribuie-l și urmărește-ne pe Facebook pentru a afla mai multe noutăți. Dă Like paginii noastre printr-un click aici!
Sursa foto : https://www.realitatea.net/stiri/actual/ministrul-sanatatii-asteptat-la-spitalul_5e91fdab8a6ebe238325c2b2