Cseke Attila, ministrul interimar al Sănătății, a discutat joi cu echipa instituției despre menținerea capacității spitalelor în vederea gestionării cât mai eficiente a valului patru din pandemia de Covid.
„Sunt câteva chestiuni care ne preocupă și care au fost pregătite. În primul rând, cel mai important lucru, menținerea capacității instituționale a unităților sanitare de gestionare a pandemiei, a valului patru. S-a pregătit această decizie, pe care categoric o susținem, în sensul menținerii deschise a spitalelor cu fluxuri mixte Covid și non-Covid. Și acesta este unul dintre cele mai importante deziderate, aceea de a asigura această capacitate instituțională. Am mai vorbit de câteva lucruri care ne așteaptă în perioada următoare. Avem această legislație la care trebuie să asigurăm reglementările secundare: ordin de ministru pentru tichetele de masă pentru cei care se vaccinează, respectiv un ordin care se lucrează împreună cu Loteria Română cu organizarea acelei loterii speciale. De asemenea, sunt două acte normative legate de posibilitatea de vaccinare a cetățenilor străini în România, respectiv de testare a personalului medical nevaccinat și vom lua repede, din mers, aceste reglementări” a explicat ministrul interimar al Sănătății, potrivit Agerpres.
Citește și: Evaluare Națională 2022: A fost publicat calendarul probelor!
Urmărește-ne pe Facebook dacă ți-a plăcut articolul. Dă Like paginii noastre pentru a afla mai multe noutăți sau descarcă aplicația gratuit din Google Play!
Sursa foto: https://jurnalul.ro/special-jurnalul/anchete/contract-in-familie-dar-si-pe-criterii-de-coalitie-de-la-ministerul-condus-de-cseke-attila-871097.html