Declarația pe proprie răspundere pe care părinții vor fi nevoiți să o semneze din toamnă, de când își vor trimite copiii la școală, a fost făcută pentru ca și părinții „să își asume, alături de școală și autoritățile locale, această revenire la cursuri” a precizat ministrul Educației, Monica Anisie.
Anisie a recunoscut că mulți părinți au fost alarmați de document, iar din această cauză a spus că ar fi bine să fie adăugată o sintagmă de genul „după cum cunosc” pentru părinții care ar putea să greșească evaluarea stării de sănătate a copilului: „Nu putem să spunem din start că părintele este de rea-credință și aduce copilul bolnav la școală”.
„Acea declarație conține niște informații care sunt generale, deci nu trebuie să fie tras la răspundere părintele în vreun fel, dacă nu a cunoscut simptomele (…), dar acolo, în paranteză, Ministerul Sănătății a trecut câteva dintre aspectele pe care trebuie să le identifice părintele la copil în cazul în care simte că nu este tocmai bine copilul. Cred cu tărie că este momentul să ne asumăm responsabilitatea cu toții. Revenim în spațiul școlii, dar și eu, ca părinte, trebuie să fiu responsabil și să nu îmi aduc copilul la școală dacă văd că îi este rău, pentru că îi protejez și pe ceilalți copii, dar îmi protejez și propria familie și propriul copil” a explicat ministrul Educației.
În proiectul declarației pe propria răspundere, cu care elevii vor putea intra în școală, părintele se angajează că fiul sau fiica nu prezintă simptome specifice Covid-19, nu a fost diagnosticat cu această boală și nu a intrat în contact cu o persoană testată pozitiv în ultimele 14 zile. Modeul de declarație poate fi consultat aici.
Citește și: Liderul Patronatelor din Turism avertizează: 30% din HORECA o să închidă ușile până în octombrie!
Urmărește-ne pe Facebook dacă ți-a plăcut articolul. Dă Like paginii noastre pentru a afla mai multe noutăți sau descarcă aplicația gratuit din Google Play!
Sursa foto: ://epochtimes-romania.com/news/coronavirus-ministrul-educatiei-anunta-in-ce-conditii-s-ar-putea-inchide-scolile---298511