Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, a vorbit despre uriașa pană de curent care a avut loc în Spania, afectând și Portugalia și o parte a Franței. Oficialul a precizat că, deși aceste situații par de neconceput, ele se pot întâmpla și trebuie să fim pregătiți.
„Trebuie să ne pregătim pentru situații de acest tip și să fim conștienți că pot să apară. Dacă vorbeam în urmă cu 10 ani despre război în Europa, probabil că ni s-ar fi părut o chestie care ține de SF, de științifico-fantastic. Și uite că de trei ani avem război în Europa la granițele României. Probabil că situații de acest tip, care iarăși ni se par de domeniul SF-ului, ar trebui să fie luate în calcul de cei care se ocupă, fiindcă par să fie parte din realitate și trebuie să fim pregătiți” a spus ministrul, potrivit digi24.
Grindeanu a precizat că, în cazul unui blackout în țara noastră, ar fi afectate traficul aerian, transportul în comun, pentru că „autobuzul trebuie să se alimenteze, trebuie să meargă la pompă, deci trebuie să folosească acolo curentul electric”. Mai exact, o pană de curent, în opinia ministrului, „ne-ar aduce poate, parțial, pe vremea lui Ceaușescu, când se închidea circulația, când peste iarnă se inventau motive pentru a se opri circulația”.
„Dacă se ia curentul, evident nu merge metroul. Nu ai soluții la așa ceva. Nu există. Evident, nu merge traficul aerian. Nu poți să găsești soluții la așa ceva. Trebuie să se ocupe cei care remediază acest blackout. Acolo cred că e cheia. Și să fie pregătiți în scurta perioadă în care am avea această lipsă de curent. Acolo e cheia” a mai spus ministrul.
Te-ar putea interesa: Comisia Europeană critică Guvernul pentru întârzierea PNRR și cere explicații în cazul unor cheltuieli!
Urmărește-ne pe Facebook, pentru noutăți din mai multe domenii!
Sursa foto: https://www.capital.ro/se-intrerupe-curentul-in-romania-intra-in-vigoare-de-maine-29-aprilie-aceste-zone-sunt-afectate.html