Polițiștii români nu încetează să ne uimească, din păcate, de cele mai multe ori, nu în sensul bun. O dovadă că probabil oamenii legii consideră că regulile de circulație nu li se aplică și lor vine de la Serviciul Rutier al Poliției Prahova. Sâmbătă, o autospecială echipată cu aparat radar a fost fotografiată blocând o bandă de mers, după ce a parcat perpendicular pe șosea.
Imaginile au fost postate pe rețelele de socializare de către un participant la trafic, alături de mesajul „Radar centura Brazi”. În urma acestora, Conducerea Inspectoratului de Poliție Prahova l-a destituit pe șeful Biroului Drumuri Naționale din cadrul Serviciului Rutier. Modul în care polițiștii au parcat mașina cu radar a fost considerat „defectuos” de către conducerea IPJ Prahova.
„Conducerea IPJ Prahova a dispus încetarea împuternicirii ofițerului aflat la conducerea Biroului Drumuri Naționale din cadrul Serviciului Rutier începând cu data de 31 octombrie a.c. pentru modul defectuos de acțiune al polițiștilor din subordine, totodată fiind efectuate verificări și față de cei doi agenți care au acționat în acest mod” a transmis Poliția Prahova.
După ce imaginile au apărut în mediul online, autospeciala poliției - aflată „într-o activitate organizată pentru combaterea vitezei neregulamentare, unde acționau cu aparatul radar tip TruCam pe care îl utilizau din staționare, din echipajul de poliție” - a fost repoziționată.
Citește și: Previziuni sumbre: Vom avea cel puțin 10.000 de cazuri noi de Covid pe zi în decembrie!
Urmărește-ne pe Facebook dacă ți-a plăcut articolul. Dă Like paginii noastre pentru a afla mai multe noutăți sau descarcă aplicația gratuit din Google Play!
Sursa foto: ://adevarul.ro/locale/ploiesti/Seful-biroului-drumuri-nationale-politia-prahova-destituit-subalternii-parcat-autospeciala-perpendicular-sosea-1_5f9da6cd5163ec427166caea/index.html