Romania Mama pe Facebook Romania Mama pe Twitter
Ştiri și evenimente de ultimă oră    |
Suna la sau trimite un email la romaniamam2012@gmail.com
AI UN PONT?
RoMama
» Home
» Termeni si Conditii
» Cont nou institutii
» Contact
 
Stiri
 
CONSILIERI LOCALI
Adaugat: 16 Iulie 2013

Consilier local condamnat penal

 

         Judecătoria Însurăţei l-a condamnat pe Georgel Turcu, administratorul Liceului Tehnologic Însurăţei şi consilier local PP-DD, la 3 luni de închisoare cu suspendare condiţionată, pentru instigare la denunţ calomnios * instanţa îl obligă, de asemenea, la plata a 20.000 de lei daune morale către medicul veterinar Dănuţ Ionuţ Lungu, consilier local PNL, fost candidat la funcţia de primar * în vara anului trecut, Turcu i-a solicitat unui minor instituţionalizat să depună o plângere împotriva medicului, în care să susţină în mod mincinos că acesta l-ar fi "violat şi agresat în repetate rânduri"
         Trei luni de închisoare cu suspendare condiţionată şi 200 de milioane de lei vechi daune morale - aceasta este pedeapsa aplicată lui Georgel Turcu, consilier local PP-DD din oraşul Însurăţei, administratorul Liceului Tehnologic din localitate.
         Sentinţa pronunţată de Judecătoria Însurăţei pune capăt unui mic război politic, declanşat în vara anului trecut de către adversarii medicului veterinar Dănuţ Ionuţ Lungu, fost candidat la funcţia de primar al oraşului Însurăţei. Aflat la al doilea mandat de consilier local PNL, Dănuţ Lungu a câştigat confruntarea, însă are de plătit un preţ: din august 2012 a fost diagnosticat cu probleme cardiace, ca să nu mai vorbim de reacţia concitadinilor la auzul veştii (false, ce-i drept) că ar fi abuzat un biet băiat instituţionalizat. Acuzat pe nedrept, silit să dea declaraţii peste declaraţii şi să lupte din răsputeri ca să-şi dovedească nevinovăţia, medicul de la Însurăţei a trecut în ofensivă, acţionându-l în judecată pe Georgel Turcu, bănuit că s-ar fi aflat în spatele scandalului. Acum, instanţa de judecată l-a găsit pe Turcu vinovat de instigare la infracţiunea de denunţ calomnios. Altfel spus, ca să-l compromită pe Lungu, Georgel Turcu l-a îndemnat pe Laurenţiu R., de 16 ani, să depună o plângere la primărie (trimisă ulterior la poliţie), în care să susţină în mod mincinos că ar fi fost violat de către medicul veterinar. Culmea, respectiva sesizare a fost scrisă de femeia de serviciu de la liceul din Însurăţei, pentru că minorul este analfabet.
         Acuzaţii nefondate
         Totul a început în ziua de 12 iulie 2012, când minorul instituţionalizat Laurenţiu Ioan R., în vârstă de 16 ani, a formulat o plângere denigratoare către primarul oraşului Însurăţei, document prin care aducea la cunoştinţă că ar fi fost "violat şi agresat în mai multe rânduri" de medicul veterinar Dănuţ Lungu. Ulterior, anchetatorii aveau să afle că persoana care i-a sugerat minorului (analfabet şi încadrat într-un grad de handicap) să depună o astfel de sesizare a fost Georgel Turcu. Declaraţia minorului, dată în ziua de 27 iulie 2012, a femeii de serviciu de la liceu, Lenuţa Paraschiv şi a medicului Ştefan Caragaţă (medic de familie) aveau să facă lumină în acest caz.
         Găsit nevinovat (procurorii au dispus NUP - neînceperea urmăririi penale) dar cu reputaţia pătată, medicul veterinar Dănuţ Lungu a formulat plângere penală împotriva lui Georgel Turcu, acuzându-l de instigare la denunţ calomnios. Deşi scos de sub urmărire penală (de două ori), Turcu a ajuns, totuşi, în faţa instanţei de judecată, graţie sentinţei pronunţate pe 19 martie 2013, de instanţa Judecătoriei Însurăţei. Aceasta a considerat că Georgel Turcu trebuie tras la răspundere, pentru instigare la denunţ calomnios.
         "Încă de la începutul acestei poveşti, mi-am dorit foarte mult ca dosarul să ajungă în faţa unui judecător. Apreciez în mod deosebit profesionalismul, obiectivitatea şi competenţa profesională de care au dat dovadă judecătorii de la Însurăţei, care au analizat plângerea mea şi care mi-au redat încrederea în ideea de dreptate şi în actul de justiţie", ne-a declarat medicul acuzat pe nedrept.
         Potrivit propriilor declaraţii, pe 6 iulie 2012, Dănuţ Ionuţ Lungu a plecat împreună cu soţia (cadru didactic la Însurăţei) într-o minivacanţă, întorcându-se în oraş pe 10 iulie. Chiar în acea zi, a auzit de la un prieten că "se zvoneşte prin oraş" că ar fi violat un copil şi că ar exista, deja, o plângere la poliţie. Intrigat, a doua zi, Lungu s-a dus la Poliţia oraşului Însurăţei, ca să întrebe dacă este adevărat, însă poliţiştii au infirmat zvonul.
         Surpriza a venit pe 12 iulie 2012, când Laurenţiu R. a trimis primarului de la Însurăţei plângerea denigratoare, actul fiind scris, stângaci, de către femeia de serviciu Lenuţa Paraschiv. În aceeaşi zi, "victima" s-a înfăţişat la Consiliul Local Orăşenesc. "L-am întrebat ce caută acolo şi mi-a răspuns că a fost chemat de dl. consilier Turcu pentru a spune Consiliului Local că eu l-am violat. Minorul a fost întrebat şi de colegul meu, dl consilier dr. Caragaţă Ştefan, dacă este adevărat că eu l-am violat, iar acesta a spus că nu este adevărat şi că a fost pus să spună acest lucru de către domnii Turcu şi Alexandru (consilier, respectiv viceprimar - n.r.). Detaliind, minorul a afirmat că a fost chemat la Liceul Tehnologic de către Turcu Georgel, care i-a cerut să scrie o declaraţie conform căreia eu l-am violat", avea să precize dr. Dănuţ Ionuţ Lungu în plângerea penală înregistrată pe 16 iulie 2012 la Poliţia oraşului Însurăţei.
         Medicul acuzat pe nedrept ne-a mai precizat că minorul a recunoscut că i s-ar fi dat 5 lei ca să spună că a fost violat.
         "Compromiterea unui adversar face parte din arsenalul luptei politice"
         Respinsă de procurori, plângerea penală formulată de Dănuţ Lungu a fost pusă pe rol de către judecătorii de la Însurăţei, care, în final, l-au condamnat pe Georgel Turcu pentru instigarea minorului la denunţ calomnios, obligându-l totodată, să-i plătească adversarului politic daune morale considerabile, plus cheltuieli de judecată.
         Magistraţii înşişi recunosc că scandalul iscat la Însurăţei are iz politic şi că Georgel Turcu a încercat să-şi compromită adversarul politic, instigându-l pe un minor cu dizabilităţi să facă afirmaţii denigratoare, mincinoase. Potrivit sentinţei penale nr. 88/2013 pronunţate în dosarul 323/247/2013 al Judecătoriei Însurăţei "mobilul comiterii faptei este destul de clar, deoarece inculpatul şi partea vătămată sunt consilieri locali, făcând parte din formaţiuni politice rivale şi care-şi poartă reciproc duşmănie". În opinia judecătorilor, "compromiterea unui adversar face parte din arsenalul luptei politice, fapt care poate fi scuzabil şi de înţeles, dar numai până la limita permisă de lege, aceea de a nu aduce atingere relaţiilor sociale ocrotite de normele dreptului penal".
         Prin fapta sa, Georgel Turcu "a adus atingere reputaţiei şi onoarei părţii vătămate".
         "Inculpatul şi partea vătămată locuiesc în oraşul Însurăţei, unde există o comunitate mică de oameni şi în care relaţiile interpersonale sunt bazate pe încredere şi respect reciproc, dar în mod deosebit pe reputaţia fiecărei persoane în parte. Această reputaţie nu se dobândeşte, ci se construieşte în timp îndelungat şi cu mare efort", se mai precizează în motivarea sentinţei Judecătoriei Însurăţei.

Insuratei, BRAILA
Comentarii 0 Comentarii

Operator:   
 
 
 
 
 
ABONARE NEWSLETTER:
 
Adresa de email:
 
 
TOP ARTICOLE
CFR Călători: Mai multe trenuri vor circula în minivacanța de 1 Mai și Paște
CFR Călători a anunțat suplimentarea numărului de trenuri în peri...
 
MAE, avertisment pentru români în contextul conflictului dintre Israel și Iran
Alertă de călătorie și îndemn la precauție.
 
Borrell: Țările UE să trimită urgent sisteme antirachetă în Ucraina, altfel rețeaua de electricitate va fi distrusă
Șeful politicii externe a UE îndeamnă țările europene să trimit...
 
Anunțul șefei CNAS: Românii neasigurați vor avea aceleași drepturi ca cei asigurați
Valeria Herdea a anunțat că noul contract aduce aceleași beneficii ...
 
A fost adoptată Strategia Națională de Educație Financiară; are trei direcții de acțiune
Ministerul Educației a anunțat că Strategia Națională de Educați...
 
Climatolog, despre schimbarea radicală a vremii: E un semnal de alarmă!
„E un semnal de alarmă că aceste fenomene se repetă”.
 
Ciucă spune de ce armata NU va fi obligatorie în România, în următorii doi ani
„Nu avem pregătită infrastructura necesară ca în următorii doi ...
 
ANAF: Dacă nu ți se dă bon la frizerie, poți cere să fi tuns gratuit!
ANAF continuă campania de conformare voluntară în domeniul servicii...
 
 
 
 
ACTUALITATE
 
Se cere un plan urgent pentru limitarea accidentelor rutiere: În România mor 4-5 persoane zilnic!

» 23 Aprilie 2024 | Comentarii 0
 
SANATATE
 
„Terapia durerii” a fost inclusă în drepturile pacienților

» 23 Aprilie 2024 | Comentarii 0
 
SANATATE
 
Beneficiile acupuncturii asupra sănătății organismului

» 23 Aprilie 2024 | Comentarii 0
 
STIRI TURISM
 
Mare sărbătoare la Tulcea cu ocazia Floriilor, Paștelui și zilei de 1 Mai

» 23 Aprilie 2024 | Comentarii 0
 
STIRI JUDETUL DOLJ
 
La Craiova se desfășoară, până pe 15 mai, o campanie de ridicare a deșeurilor voluminoase

» 23 Aprilie 2024 | Comentarii 0
 
STIRI JUDETUL PRAHOVA
 
Investițiile în sistemul educațional, prioritate pentru primarul Alin Moldoveanu

» 22 Aprilie 2024 | Comentarii 0