Cel mai mare eveniment educațional (cu participare gratuită) din Europa de Sud-Est la care se vor prezenta oferte universitare de la cele mai importante facultăți din străinătate, The Romanian University Fair, se va desfășura în mediul online. Organizatorii iau această măsură din cauza hotărârilor Guvernului referitoare la activitățile unde participă mai mult de 1.000 de persoane, potrivit Agerpres.
Târgul RIUF, care trebuia să ajungă în luna martie în mai multe orașe mari din România (București, Timișoara, Iași, Brașov), se va muta în mediul online și se va desfășura în zilele de 8 și 9 aprilie 2020. Evenimentul va avea loc pe platforma Virtual RIUF, iar participanții vor avea la dispoziție chat-uri online și apeluri video pentru a discuta cu reprezentanții universităților internaționale. După cele două zile de eveniment, participanții vor dispune de resursele informaționale prezentate pentru încă 30 de zile. Înscrierile se pot face pe www.RIUF.RO/VIRTUAL.
„RIUF este deja o tradiție în România – anul acesta am ajuns la ediția a 26-a. Tinerii și cei ce îi îndrumă (familia, profesorii) se bazează pe acest eveniment pentru a intra în contact cu universități internaționale și din România, pentru a afla care sunt cele mai bune oportunități educaționale la care ar putea avea acces și pentru a învăța din poveștile de succes ale altor tineri români care au studiat în programe internationale. Într-o perioadă dificilă pentru România, pentru a nu sacrifica viitorul tinerilor în fața unei crize medicale & mediatice, venim cu soluții inovative pentru a facilita accesul la o informare corectă și completă, reușind să punem la dispoziția celor interesați cele mai importante resurse pentru dezvoltarea personală și profesională” a transmis Alexandru Ghiță, președintele Grupului Educativa.
Dacă ți-a plăcut acest articol distribuie-l și urmărește-ne pe Facebook pentru a afla mai multe noutăți. Dă Like paginii noastre printr-un click aici!
Sursa foto: ://www.campusfrance.org/en/agenda/romanian-international-university-fair-riuf