Perioada Sărbătorilor de iarnă vine cu mese îmbelșugate și bucate alese care, deși sunt extrem de gustoase și se consumă într-o perioadă scurtă, sunt mult mai greu de digerat și trebuie mâncate cu moderație.
Nutriționiștii avertizează că bucatele tradiționale sunt mai grele, iar organismul nu reușește să facă față mai ales după o perioadă de post, în care a fost obișnuit cu preparate mai ușoare. „Între Crăciun şi Anul Nou, preocuparea noastră este mâncarea. Mâncăm mai mult decât este nevoie. Recomand eşalonarea preparatelor. La micul dejun, antreurile. La prânz, unul-două feluri de mâncare: ciorbă şi sarmale. La cină, o felie de cozonac, în aşa fel încât să mâncăm din toate, fără a ne supraîncărca stomacul” recomandă medicul nutriționist Mihaela Bilic.
Potrivit medicului, nu carnea de porc în sine este periculoasă, ci cantitatea de grăsime care este consumată. „Trebuie să ştim să alegem carnea care nu conţine multă grăsime şi să o preparam astfel încât insulele de grăsime să se topească şi să fie înlăturate. De exemplu, sarmalele, un preparat tradiţional extrem de apreciat de români, pot fi o bombă calorică chiar și pentru un om sănătos. Totul constă în cantitatea de grăsime din carnea tocată. De aceea, eu recomand să tocați pulpă de porc pentru a face nişte sarmale mai puţin grase. În general, sunt indicate muşchiul sau pulpa” mai spune Mihaela Bilic.
Dacă de Sărbători am făcut excese, timpul este cel mai bun remediu, transmite nutriționistul: „Pauza de la mâncare este cea mai eficientă metodă de a ne recupera. Timpul dă organismului posibilitatea să digere şi să scape de starea de rău. În aceste situaţii, nu sunt recomandate medicamentele, ci o pauză prelungită, de exemplu de 5 -8 ore. Când reveniţi la masă, mâncaţi o supă şi beţi multe lichide, în special ceai”.
Dacă ți-a plăcut acest articol distribuie-l și urmărește-ne pe Facebook pentru a afla mai multe noutăți. Dă Like paginii noastre printr-un click aici!
Sursa foto: ://www.stirilekanald.ro/a-inceput-febra-cumparaturilor-pentru-masa-de-revelion-cati-bani-aloca-romanii-pentru-un-festin-pe-cinste-in-noaptea-dintre-ani-20001121