Vestea că Alexandra Stan s-a căsătorit a venit pe neașteptate și a uimit atât lumea mondenă, cât și pe fanii artistei. Dacă înainte de nuntă nu a spus absolut nimic despre fericitul eveniment, cântăreața a dat acum câteva detalii despre cum a reușit Emanuel Necatu, actualul soț, să îi fure inima. Primele lucruri pe care le-a apreciat la cel care se pare că îi va fi alături până la adânci bătrâneți au fost sinceritatea și căldura, a spus Alexandra Stan.
„În primul rând, cu cinceritatea lui și cu căldura pe care am simțit-o încă de la prima vedere și de la prima întâlnire. I-am simțit bunătatea chiar și atunci când era consilierul meu și mă ajuta să iau anumite decizii. Mai mult, după ce am terminat perioada aceasta de consiliere și am început să vorbim noi, ca doi pretendenți, am descoperit un tip foarte elegant, respectuos, galant. Chiar se vedea că se poartă frumos cu femeile în general și are genul acesta de respect față de femei, nu e deloc bădăran, ba din contră, mi s-a părut că e foarte credincios și pentru mine aspectul acesta a contat întotdeauna mult, în toate relațiile mele, nu numai în cele de cuplu, dar și în relațiile de prietenie. E important să împărtășești aceleași credințe. Mai mult, el este foarte serios și muncitor și, bineînțeles, că m-a cucerit și prin complimentele pe care mi le făcea. A văzut în mine lucruri pe care poate nici eu nu le văd uneori și cred că cel mai important este ca persoana de lângă tine să-ți vadă potențialul, nu numai defectele” a povestit vedeta pentru Viva!.
Citește și: Rafila: Trebuie să evităm discriminarea oamenilor pe baza vaccinării!
Urmărește-ne pe Facebook dacă ți-a plăcut articolul. Dă Like paginii noastre pentru a afla mai multe noutăți sau descarcă aplicația gratuit din Google Play!
Sursa foto: https://spynews.ro/monden/showbiz-intern/cine-este-emanuel-barbatul-cu-care-alexandra-stan-sa-casatorit-in-mare-secret-cum-sau-cunoscut-vedeta-si-sotul-sau-dragoste-la-prima-vedere-256902.htmlhttps://playtech.ro/stiri/alexandra-stan-o-noua-veste-mare-dupa-nunta-ce-a-anuntat-cantareata-356762