Marți a fost adoptată în Parlament legea care prevede creșterea impozitelor pe locuințe, mașini, câștigurile de ...
Un medic cunoscut atrage atenția că spitalele din țara noastră testează prea puțin în vederea depistării HIV, ia...
Anunț de angajare: Manichiurist / Tehnician Unghii Fabrica de Unghii by Andreea Behruz, un salon de manichiură exclus...
Se angajează Lucrător comercial/ Casier Shop&Go
Mușcatele au nevoie de o îngrijire ceva mai specială pentru a rezista cât mai bine pe timpul iernii.
Există alimente care reduc sau anulează eficacitatea medicamentelor, dar care pot duce și la reacții toxice.
Clasa politică din România a devenit „o minciună, un fariseism și o trădare”, un stat care nu mai lucrează în interesul cetățenilor lui, a spus Călin Georgescu într-un interviu recent.
Declarațiile fostului candidat la alegerile prezidențiale de anul trecut au fost explicate, pe scurt, de către jurnalistul independent Bogdan Dumitru care atrage atenția și spune că Georgescu a denunțat „în termeni fără echivoc minciuna și jaful instituțional care sufocă România”.
„Oameni buni, viața politică în România este o minciună, un fariseism și o trădare, asta a spus Călin Georgescu, acuzând Guvernul că îi pune la zid chiar și pe monahii care se roagă zi și noapte pentru acest popor, prin tăierea asigurărilor de sănătate. Călin Georgescu a descris actualul regim ca pe un jaf instituțional fiscal asupra poporului român. Un jug fanariot nefondat, abuziv și opresiv total. În opinia sa, nu există nicio reformă reală, ci doar politici care subminează libertatea și democrația” a spus jurnalistul.
Pentru situația în care se află țara noastră, Călin Georgescu a spus care ar trebui să fie măsurile adoptate de autorități, în opinia sa.
„Ca soluții, Georgescu a arătat clar direcțiile: taxe și impozite mici, pentru ca țara să se dezvolte, protejarea antreprenoriatului român și a gospodăriei țărănești, investiții în educație și în producția națională. Taxe mari, da, dar pe cifra de afaceri a marilor corporații și o reducere drastică a bugetului militar dacă el nu servește poporului român. În schimb, acuză Călin Georgescu, politicienii protejează doar marile interese și propriile privilegii. Citez: Astăzi sunt la conducerea țării cei care au pierdut alegerile, categoric. Înseamnă că sunt măsuri anti-libertate” a mai transmis Bogdan Dumitru.
Fostul candidat la alegerile din decembrie 2024 a avut și un mesaj de speranță pentru români.
„Călin Georgescu a catalogat statul român drept o ficțiune juridică, roasă de trădări lăuntrice, dublate de incompetență, ipocrizie și prostie crasă. Mesajul final este unul de mobilizare și speranță: Poporul român cere un stat care să lucreze pentru cetățeni, nu împotriva lor și asta v-o spun și eu de trei ani de zile. Zidurile minciunii vor cădea, oameni buni, va fi o toamnă grea, nu în necazuri și ci în adevăr, pentru că adevărul este unul singur” explică jurnalistul.
Te-ar putea interesa: Atenție, părinți! Banii pentru rechizite mai pot fi folosiți până pe 31 august!
Urmărește-ne pe Facebook, pentru noutăți din mai multe domenii!
Sursa foto: https://www.politico.eu/article/calin-georgescu-romania-elections-far-right-tiktok-nato-skeptic-russia-ukraine-exports/