Romania Mama pe Facebook Romania Mama pe Google Romania Mama pe Twitter
Ştiri și evenimente de ultimă oră    |
Suna la sau trimite un email la romaniamam2012@gmail.com
AI UN PONT?
RoMama
» Home
» Termeni si Conditii
» Cont nou institutii
» Contact
Adresa de email:                                      Parola:
Stiri
 
ACTUALITATE
Adaugat: 13 Septembrie 2019

Comentarii 0 Comentarii

        Dana Gîrbovan, președinta Uniunii Naționale a Judecătorilor din România, a acordat un interviu jurnalistului Marius Tucă, în cadrul emisiunii `Marius Tuca Show` difuzată de Mediafax și a vorbit despre lupta pe care asociația pe care o conduce a dus-o în ultimul timp împotriva serviciilor de informații, mai ales împotriva SRI (Serviciul Român de Informații) și a implicării abuzive a acestuia în actul de justiție. 

 

        De asemenea, Gîrbovan a menționat și nenumăratele încercări de a scoate Justiția din „câmpul tactic” în care s-a aflat, sau poate încă se mai află, datorită protocoalelor de colaborare semnate de George Maior, Laura Kovesi și Florian Coldea, protocoale care au fost declarate neconstituționale de Curtea Constituțională a României, informează Lumea Justiției. 

 

        După ce a fost propusă pentru funcția de Ministru al Justiției, Dana Gîrbovan spune că a fost atacată în spațiul public de cei care au „contestat acțiunile asociației UNJR, dar nu am văzut critici punctuale referitoare la acțiuni. Una din cele mai acerbe critici este că aș avea o poziție anti-europeană. Faptul că am criticat rapoartele CE sau GRECO este explicabil foarte simplu, pentru că ele conțineau informații eronate, care au plecat tot din România și care erau la baza acestor rapoarte și recomandări. Suntem într-un cerc vicios”. 

 

        Referitor la Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, singura șansă pe care o au românii care au fost abuzați de sistemul bolnav de justiție din țara noastră să își recapete încrederea în dreptate, Dana Gîrbovan a subliniat: „Ceea ce GRECO spune că este o anomalie, referitor la SIIJ, este prevăzut într-un document al Consiliului Judecătorilor Europeni. (...) În această Secție de Investigare a Infracțiunilor din Justiție știm cine lucrează. Nu există nicio implicare a politicului, îi vedem la interviul din fața comisiei formate din judecători și procurori. Foarte greu de înțeles și de-a dreptul revoltător este de ce se ignoră toate problemele care au existat în Serviciul de anchetare a magistraților din DNA, în ceea ce privește dosarele cu magistrați. Au fost judecători anchetați pentru soluțiile pronunțate, ceea ce era un caz clar de incompatibilitate”.

 

        Președinta UNJR a spus despre Arhiva SIPA (Serviciul de Informații și Protecție Anticorupție) că a dat naștere mai multor „suspiciuni de șantaj la judecători”, iar ministrul Toader dăduse un ordin acum doi ani prin care aceasta trebuia reinventariată și semestrial trebuia întocmit un raport în urma descoperirilor. „Au trecut doi ani, ar fi trebuit să avem patru rapoarte până acum, dar noi nu avem nicio informație. Este o pată neagră la adresa Justiției. Este adevărat sau nu că Arhiva SIPA a fost un instrument de șantaj al judecătorilor și procurorilor? Toți miniștrii au eșuat în rezolvarea problemei arhivei SIPA!” a precizat Gîrbovan.

 

        Despre odioasele protocoale SRI-PICCJ-ICCJ, care au generat nenumărate abuzuri și au permis ca unii judecători și procurori să aplice legea după bunul plac, servind intereselor proprii sau ale altor persoane, fiind astfel departe de a se afla în slujba dreptății, Dana Gîrbovan a atras atenția că „nu au fost desecretizate actele de denunțare a acestor protocoale ilegale. Inclusiv SIE a avut protocol încheiat cu PICCJ. (...) Nu știu dacă există în continuare protocoale în vigoare, pentru că nu au fost încă desecretizate. SRI, SIE, CSAT să spună. (...) Există un raport al Inspecției făcut pe baza acestor protocoale care are, dacă nu mă înșel, 19 anexe secrete, asta apropo de cât de departe suntem încă de normalitate. Și eu vreau o Românie normală, și o Românie normală înseamnă să fie și transparentă”.

 

        Președinta UNJR susține că „nu există o lege de înființare a Centrului Național de Interceptare. Este o instituție înființată pe un act CSAT, iar prin OUG 6 a fost scoasă la suprafață. Protocoalele, lipsa unei autorități de interceptare sub control civil, au afectat justiția. (...) Oamenii nu înțeleg consecințele unei interceptări în masă. Faptul că SRI punea în executare mandatele de executare și făcea și transcriptul dădea posibilitatea să culeagă informații. Așa s-a oferit accesul SRI la o masă de informații la care în mod normal nu aveau acces”.

 

        Uniunea Națională a Judecătorilor din România a propus ca racolarea sau tentativa de racolare a magistraților de către serviciile secrete de informații să fie pedepsită cu închisoare de la 5 la 10 ani. Dana Gîrbovan spune că „această prevedere este lege, este în vigoare, a fost adoptată de Parlament în procedeul de adoptare a Legilor Justiției. UNJR a venit cu acest amendament, de a se pedepsi această racolare. Există obligația fiecărui judecător și procuror că nu sunt colaboratori și ofițeri acoperiți. CSAT are obligația de a-i verifica, iar rezultatul verificărilor poate fi atacat în instanță”.

 

 

Sursa foto: https://evz.ro/dana-girbovan-sesizare-inspectia.html


Operator:   
 
 
 
 
 
ABONARE NEWSLETTER:
 
Adresa de email:
 
 
TOP ARTICOLE
Campania USR face victime
Unui bărbat în vârstă cu probleme cardiace i s-a făcut rău în f...
 
Nela Secară, victima unui procuror din Oradea: Secția Specială este singura luminiță pentru a se face o justiție corectă în această țară
De șapte ani de zile se luptă cu un sistem de justiție abuziv, care...
 
Există probe că dosarul lui Barna pe fonduri europene a fost clasat nelegal de DNA Alba
Jurnalista Sorina Matei a publicat o serie de probe despre relația Ba...
 
RiseProject revine cu documente în cazul Barna. Declarațiile liderului USR, demontate una câte una
RiseProject revine cu documente care demonstrează că afacerile lui B...
 
Gorbaciov: Lumea, „într-un pericol colosal”
Ultimul lider sovietic avertizează că armele nucleare pun lumea înt...
 
Primarul Ploieștiului cere parlamentarilor din Prahova să voteze învestirea Guvernului Orban: PSD `a furat` Ploieștiul
Primarul Ploieștiului, liberalul Adrian Dobre, cere parlamentarilor d...
 
 
 
 
ECONOMIE
 
Veste bună pentru angajați! Ce spune premierul despre cuantumul majorării salariului

» 16 Noiembrie 2019 | Comentarii 0
 
SHOWBIZ
 
Cum a fost cerută în căsătorie Bianca Drăgușanu. Totul s-a petrecut foarte repede

» 15 Noiembrie 2019 | Comentarii 0
 
EDUCATIE
 
Au început înscrierile pentru „DiscoverEu”. Ce condiții trebuie să îndeplinească tinerii de 18 ani pentru a călători gratuit în Europa

» 15 Noiembrie 2019 | Comentarii 0
 
POLITICA
 
Deputat: „Guvernul PNL nu va lăsa fără bani localitățile cu probleme financiare”

» 15 Noiembrie 2019 | Comentarii 0
 
DECONCENTRATE
 
Criminalist amendat pentru postările de pe Facebook. „Tâlharii și infractorii periculoși au dispărut cu desăvârșire din județ”

» 15 Noiembrie 2019 | Comentarii 0