Mirosul neplăcut al picioarelor poate apărea atunci când purtăm șosete sau încălțăminte din materiale sintetice, dar poate fi și din cauza unei probleme medicale. Există câteva tratamente din plante naturale care vor funcționa, cel puțin o perioadă, dar dacă problema persistă, este necesar să faci un control medical, te poți confrunta cu anumite ciuperci ale piciorului.
Levănțica - câteva picături de ulei de levănțică se pot folosi pentru masarea picioarelor, seară de seară, după care acestea se acoperă cu o șosetă.
Eucalipt - o jumătate de linguriță de ulei de eucalipt se fierbe într-un litru de apă; după răcire, se țin picioarele în această soluție timp de 10 minute și se repetă de câte ori este necesar.
Ceai negru - se pun două plicuri de ceai negru în jumătate de litru de apă și se fierbe 15 minute, apoi se adaugă 2 litri de apă rece. Se înmoaie picioarele în lichidul obținut.
Amestec de plante - se pun părți egale de paie de ovăz, scoarță de stejar și de anin alb. 4 linguri de amestec se fierb într-un litru de apă, iar după răcorire se fac băi de picioare timp de 10-15 minute, de 3 ori pe săptămână.
Citește și: Ceai de mușețel pentru păr - cum îl prepari și cum îl folosești pentru rezultate optime!
Urmărește-ne pe Facebook dacă ți-a plăcut articolul. Dă Like paginii noastre pentru a afla mai multe noutăți sau descarcă aplicația gratuit din Google Play!
Sursa foto: https://www.exquis.ro/remedii-naturale-pentru-indepartarea-mirosului-urat-al-picioarelor/