Anunț de angajare: Manichiurist / Tehnician Unghii Fabrica de Unghii by Andreea Behruz, un salon de manichiură exclus...
Se angajează Lucrător comercial/ Casier Shop&Go
Mușcatele au nevoie de o îngrijire ceva mai specială pentru a rezista cât mai bine pe timpul iernii.
O serie de alimente pot reduce efectul unor pastile, sau îl pot anula total, iar altele pot chiar să producă efecte toxice pentru organism. Asta nu înseamnă că nu trebuie să mai consumăm deloc unele fructe sau spanac, spre exemplu, ci să fim atenți la cantitate și să nu le combinăm cu pastilele la aceeași masă.
Grapefruitul - conține niște substanțe care blochează enzimele ficatului responsabile cu descompunerea unor medicamente, astfel că pastila ajunge prea concentrată în sânge și poate duce la apariția efectelor secundare. Grapefruitul reacționează în special în cazul statinelor, antihipertensivelor, antidepresivelor și imunosupresoarelor.
Legume verzi - aici intră, în special, spanacul, varza kale și broccoli, datorită conținutului ridicat de vitamina K. Această vitamină reduce efectul anticoagulantelor, cum ar fi warfarina care se recomandă pentru prevenirea trombozelor. Este important ca aportul de aceste alimente să fie menținut constant, nu să crească deodată sau să scadă brusc, ca să nu dezechilibreze efectul terapeutic al medicamentului.
Merișoarele - în special sucul, care se recomandă des în probleme ale sistemului urinar. Merișoarele interacționează cu warfarina, accentuând efectul anticoagulant, iar consumul zilnic poate duce la sângerare.
Lactatele - datorită calciului pe care îl conțin poate reduce absorbția intestinală a unor antibiotice precum tetraciclinele sau fluorochinolonele. Nu trebuie excluse din alimentație în perioada tratamentului cu antibiotice, ci doar să se administreze la două ore distanță.
Alimente fermentate, mezeluri - conțin tiramină, o substanță care duce la creșterea bruscă a tensiunii la persoanele care iau inhibitori de monoaminoxidază. Acestea se pot confrunta cu efecte adverse precum durerea de cap, tahicardia, hipertensiunea.
Alcoolul - reacționează cel mai des cu tot felul de substanțe din medicamente, în special antidepresive, sedative, analgezice și poate duce la apariția efectelor adverse serioase, printre care pierderea echilibrului și somnolență accentuată. Alcoolul interacționează și cu medicamentele pentru diabet, prin influențarea nivelului glicemiei; persoanele cu tratament ar trebui să ceară sfatul medicului înainte de a consuma ocazional alcool.
Te-ar putea interesa: Lucruri interesante despre post și beneficiile pe care le aduce sănătății!
Urmărește-ne pe Facebook, pentru noutăți din mai multe domenii!
Sursa foto: https://www.doc.ro/sanatate/cum-interactioneaza-grepfrutul-cu-anumite-medicamente