Senatorul Eugen Pîrvulescu a anunțat că elevii din medii defavorizate din județul Teleorman vor primi bani de la stat pentru a-și putea continua studiile. Fondurile sunt puse la dispoziție prin programul „Sprijin educațional, pe bază de tichete sociale pe suport electronic, pentru elevii cei mai dezavantajați”.
„Avem copii buni, care își doresc să meargă la școală, să învețe, să devină oameni de bază ai societății. Din păcate, nu toți părinții au posibilități materiale pentru a susține cheltuielile necesare educației copiilor, fapt care duce, de multe ori, la abandon școlar” a transmis senatorul.
Astfel, elevii care provin din familii cu situații financiare precare vor primi câte 500 de lei pe an, pentru a-și cumpăra rechizite, dar și haine pentru școală. 7.066 de elevi din Teleorman vor beneficia de această măsură, potrivit impactnews24.ro.
Citește și: Legea offshore va fi depusă săptămâna viitoare în Parlament. Ce modificare va avea!
Urmărește-ne pe Facebook dacă ți-a plăcut articolul. Dă Like paginii noastre pentru a afla mai multe noutăți sau descarcă aplicația gratuit din Google Play!
Sursa foto: https://impactnews24.ro/senator-eugen-pirvulescu-bani-pentru-elevii-din-teleorman-7-066-de-scolari-vor-beneficia-de-sprijin-educational-in-valoare-de-500-lei/