Sacrificarea porcului

     Cu citeva zile inaintea inceperii ciclului zilelor “festive”, in comunitatea traditionala romineasca are loc sacrificarea porcului, in ziua de Ignat-20 decembrie. Sacrificiul animalier a fost amplu discutat de cunoscuti etnologi si antropologi: G. Frazer, M. Taylor, W. Mannhardt, C. Levi-Strauss, M. Mauss, E. Durkhreim, C.Kluckholm etc.). Cu precadere, actul ritual al sacrificarii unui animal marcheaza trecerea de la timpul profan cotidian la timpul sacru sarbatoresc, delimiteaza momentul de inceput al duratei sarbatoresti, purifica si solemnizeaza timpul, dar, mai ales, creeaza cadrul spiritual pentru realizarea contactului imajinar cu divinitatea, pentru captarea fortelor benefice supreme.
     Pornim de la premiza ca actul taierii porcului, la romini, in ziua de Ignat,este o forma de manifestare a sacrificiului animalier, sacrificiu prezent in cultele practicate de greci, romani, celti, persi, hindusi, egipteni,in cultele politeiste si in religiile monoteiste: iudaica, islamica.
     In aceasta sfera ideatica includem practica taierii porcului la mari sarbatori, care, dincolo de ratiuni utilitare are la baza stravechi credinte in eficienta sacrificarii acestui animal.
Porcul este considerat in vechile culturi un animal sacru emblematic pentru zeii vegetatiei-Osiris (la egipteni, care chiar il identifica cu zeul). Demeter si Persefona (zeite agrare la greci) sau Ceres (zeita romana a griului). El era sacrificat ritual in onoarea lor in cadrul unor ceremonii publice de mare amploare, din care nu lipseau actele culinare rituale urmate de mese comune la care oamenii mincau in credinta purificarii si intaririi lor prin puterea vitala a carnii animalului asimilat.
     Scriitorii romani Varon (in Economia rurala,sec.I i.Hr.) si Pliniu (in Istoria naturala, sec.I d. Hr.) fac numeroase referiri la cresterea porcilor la Roma, dovada ca acest animal era in atentia societatii timpului, crescut fiind nu numai din motive economice, ci si rituale, motive care prevalau adesea. in epoca lui Augustus (sf.sec.I d.Hr.-incep. sec.II d.Hr.), epoca de inflorire a Imperiul Roman, sacrificarea porcului a fost inlocuita cu depunerea de ofrande din cereale pe altarele de sacrificiu(fara a inceta insa practicarea sacrificiului animalier).
J. G.Frazer sustine cu argumente convingatoare ca porcul este un stravechi spirit agrar in folclorul european. Totodata, el presupune ca porcul afost socotit o intrupare a lui Adonis-zeul grec care simbolizeaza mortea si renasterea ciclica a vegetatiei, si de aceea, este posibil ca el sa fi fost ucis in ocazii solemne ca reprezentant al zeului si mincat sacramemtal de catre adoratori. O versiune a legendei lui Adonis aminteste de gelozia zeului razboiului, Ares, care a atitat un porc mistret ce l-a sfisiat pe Adonis. Drept urmare, adoratorii acestuia, ciclic, sacrificau ritual un porc si il mincau la ospete publice.
     Acordam mai mare importanta informatiei referitoare la practicile iudaice, deoarece consideram ca, in procesul crestinarii populatia traitoare pe teritoriul actual al Rominiei, in trecerea de la politeism la monoteism, rolul cultului iudeo-crestin a fost mult mai important decit influienta si pastrarea traditiilor pagine politeiste: in primul secol, crestinii, ca si apostolii si discipolii lor, respectau prescriptiile cultului iudaic care oferea baza pentru constituirea noii religii monoteiste. Jertfele mentionate in Legea Veche iudaica aveau rolul de a nu-i lasa pe oameni sa instraineze constiinta pacatului si, in acelasi timp prefigurau jertfa universala a lui Hristos. La evrei, alaturi de jertfele animaliere se aduceau si ofrande de vegetale, mirodenii, luminari, untdelemn etc. Noul Legamint cere ca jertfirea sa fie insotita de trairea launtrica, de iubire, mila, iertare. Jertfa singeroasa a fost eliminata dupa distrugerea Templului din Ierusalim si s-a inlocuit prin noi rituri. Cele trei sacrificii zilnice ale cultului din Templu au fost inlocuite cu trei rugaciuni. Potrivit legii mozaice, jertfele sint actiuni cultice obisnuite”ce se cuvin lui Dumnezeu”. Ele au caracter latreutic, de adorare, imerativ, de cerere,euharistic,de multumire si expirator, de curatire. in Levetic este explicata cu claritate valenta sacrificului singeros. “Pentru ca viata trupului este in singe si eu v-am ingaduit voua sa-l aduceti pe jertfelnic pentru ispasirea sufletelor voastre, caci singele este cel care aduce ispasire”. Despre conceptul de jertfa, sacrificiu si mintuire prin sacrificiu, teologia dispune de lucrari cu o incarcatura informationala si spirituala greu de egalat. Pastrarea ritualului sacrificiului animal singeros pina astazi se datoreaza nu numai functiei economice si spatiului climatic propice cresterii si consumului carnii de porc, cum au incercat sa argumenteze unii specialisti etnologi.
     Ei au acceptat, in general, punctul de vedere conform caruia sacrificiul porcului ar exprima sacrificiul unui stravechi spirit agrar. El a intruchipat, se pare,”spiritul griului” la indo-europeni. Este interzis ca animal de sacrificiu si consum la evrei si mahomedani. Sacrificii rituale de animale sint consemnate de arheologi si la geto-daci si daco-romani. Dintre animalele domestice si salbatice sint apreciate a fi fost animale de sacrificiu aici: caii, oile, caprele, boii, iepurii, ciinii, pasarile si porcii, acestea din urma cu mai putine atestari arheologice. in asa fel a putut patrunde intre animale de jertfa porcul. Felul in care este pregatit porcul dupa junghiere, “pirlirea”, trecerea intregului corp al animalului prin flacara credem ca este mai mult decit o tehnica de preparare si este legata de stravechiul rit al “arderii de tot” pe jertfelnic.
     Crestinismul a acceptat practica sacrificarii porcului ca secventa a suitei de obiceiuri ce pregatesc marea sarbatoare religioasa a Craciunului. Prin semnificatii multiple Craciunul marcheaza totodata, in calendarul popular, inceputul ciclului celor 12 zile de sarbatoare ce insotesc trecerea de la anul vechi la anul nou, perioada a nasterii si renovarii timpului calendaristic, , perioada in care agricultorul ce a incheiat un ciclu agrar se pregateste pentru urmatorul prin acte rituale cu rol apotropaic si augural.
Privit din aceasta perspectiva, taiatul porcului, se plaseaza in sfera ofrandelor-sacrificiului adresate fortelor supreme, ca multumire pentru recolta obtinuta si pentru recolta viitoare.
     Exista un timp ritual al sacrificiului porcului-ziua de Ignat(20 decembrie) sau dupa Sfintul Vasile, dimineata in zori-moment propice multor practici rituale. “Daca nu tai porcul la Ignat, nu-i mai merge bine”, “dupa Ignat, porcul slabeste” spun batrinii, dar aceasta nu inseamna ca nu sint sate in care porcul este taiat a doua zi de Craciun (Vilcea, Bacau, Prahova) sau a treia zi (Dimbovita), conform unor interdictii ptivind consumul carnii de porc in prima zi de Craciun. “Cind tai porcul, sa fie luna plina”, “sa fie frig si umed”-sint conditii carora, in sistemul de viata traditionala, li se acorda mare atentie.
     Spatiul trebuie curatat bine inainte si este demarcat—“insemnam locul printr-o linie”, spune un informator din Vilcea, practica ce aminteste ritualul de pregatire a actelor de sacrificare la romani, prin trasarea unui cerc magic in jurul altarului. Totodata sint respectate gesturi si formule rituale pentru “consacrarea” victimei: animalul este stropit cu apa sfintita, este asezat cu capul spre rasarit, pe fruntea lui (in Moldova) sau pe ceafa (in Arges, Olt, Brasov) este trasata cu cutitul o cruce pe care se presoara sare, capul de porc este “tras cu ritul inapoi” in casa, sint rostite formule rituale (Doamne ajuta, sa-l mintui cu sanatate).
     Sarea, simbol de puritate si curatenie, este utilizata in ritualul sacrificiului inca de la romani, care o presarau pe capul victimei (impreuna cu boabe de orz) sau o ardeau pe altar pentru imblinzirea zeilor Penati-zei ocrotitori ai caminului familial.
     Remarcabila este functia preotului de mediator in relatia cu divinitatea, functie ce s-a pastrat in timp, in obiceiurile insotitoare sacrificarii porcului in viata traditionala. Concret el are menirea prin slujba religioasa pe care o face in fiecare gospodarie, sa valideze actul sacrifical si sa transfere in plan sacru carnea si masa ce urmeaza. Obiceiurile populare pastreaza, ca forma de rasplatire a preotului, daruirea unor parti din animalul sacrificat-limba, pielea, pulpa. Extrapolam acest obicei cu cel consemnat in stravechi sacrificii grecesti (de exemplu sacrificiile pentru Hermes), la care preotul primea pielea, dar mai ales, limba, “partea metaforica a comunicarii”, simbol al functiei preotului de realizare a legaturii cu divinitatea.
     Relevante semnificatii rituale, in actul sacrifical al porcului la Craciun, are singele, a carui prezenta este dovada sacrificiului implinit. Antopologii au evidentiat valoarea spirituala regeneratoare a singelui, ale carui valente intermediaza fuziunea intre om si divinitate, contiguitatea efemera a profanului cu sacrul, justificind spiritual sacrificiul. Rolul pozitiv al singelui, identificat in popor cu viata, se exprima prin multiple credinte in valoarea lrgaturii(prin singe) ce se realizeaza cu divinitatea, dar si intre comeseni in timpul consumarii carnii animalului sacrificat.
     Ansammblul ritual al taierii porcului este incheiat prin masa comuna, in genere numita “pomana porcului”, pe alocuri “praznicul porcului”(Prahova). Ca forma de comuniune alimentara ce constituie faza finala a oricarui act sacrificial, “pomana porcului” depaseste, prin semnificatiile ei, conotatiile alimentare.
in vechi tipare de viata traditionala ea se desfasura intr-o atmosfera solemna, in liniste, realizindu-se, in primul rind, comuniunea spirituala a participantilor la actul sacrificial infaptuit. Actuala nota euforica a mesei de “pomana a porcului” este un rezultat al deritualizarii pe ansamblu al actului sacrificial, prevalent raminind sensul lui pragmatic, alimentar.
     Credem ca tocmai pastrarea practicii sacrificiului porcului, adoptat ca animal de sacrificiu pentru sarbatoarea crestina a Craciunului, este o dovada a vechimii crestinismului pe aceste locuri, crestinism apostolic. Nu putem neglija nici faptul ca acest sacrificiu are loc in perioada postului, cea in care se pregateau, de altfel, si catehumenii pentru botezul de Craciun sau de Boboteaza.