Europarlamentarul și liderul Partidului Național Liberal Cluj, Daniel Buda, arată riscurile la care este supusă țara noastră din cauza incompetenței guvernării PSD-ALDE. România se află în declin industrial, tot mai mulți tineri pleacă din țară în căutarea unui trai mai bun, investitorii se orientează către alte state, „România este pustiită de guvernarea PSD-ALDE până și de ultima rază de speranță `într-o a doua` zi mai bună!”
„Deficitul actual al României, cel mai mare din ultimii 6 ani, arată lipsa acută de viziune precum și lipsa de fezabilitate a măsurilor luate in ultimul timp. România riscă declanșarea procedurii de infringement pentru deficit bugetar excesiv. Lipsa atragerii fondurilor europene grație aceleiași incompetențe, combinată cu deficitul bugetar, creșterea prețurilor la alimente și utiliăți, îi vor transforma inevitabil pe români în săracii Europei.”
Dacă în trecutul nu foarte îndepărtat România era recunoscută pentru puterea industrială, metalurgia și industria chimică erau la putere și puteam concura cu orice piață, din 6,5 milioane de oameni care lucrau în acest domeniu în anii `90 acum au mai rămas câteva sute de mii și majoritatea din ei așteaptă să se pensioneze, iar tinerii pleacă `pe capete`.
„Asta în timp ce zeci de mii de tineri iau anual calea Europei în speranța că își pot găsi locuri de muncă și salarii care să le permită să ducă un trai mai bun decât la ei în țară. Efectele desființări școlilor de meserii se resimt puternic în ultimii ani, învățământul din România devenind inevitabil o mașinărie cu filon pur teoretic. Din lipsă de forță de muncă calificată, investitorii, inclusiv cei români, preferă să își dezvolte afacerile în state care au învățat că nu doar diploma te face om ci și meseria. România înregistrează în acest moment, pentru a patra lună consecutiv, un declin al activității din industrie, acest lucru având un puternic impact negativ asupra economiei.” a conchis Daniel Buda.
Sursa photo: //www.google.ro/search?q=daniel+buda+partid&source=lnms&tbm=isch&sa=X&ved=0ahUKEwiQ1YTflsbcAhWHSsAKHWUwBuwQ_AUICigB&biw=1920&bih=925#imgrc=PzsFgL8_2bxdOM: