A fost emisă autorizația de construire pentru începerea lucrărilor de introducere a rețelei de canalizare menajeră în satul Gheorgheni, comuna Feleacu, informează stiridecluj.ro.
Deoarece satul aflat aproape de municipiul Cluj-Napoca nu dispunea de canalizare până în prezent, Primăria Feleacu a realizat un proiect de introducere a acestei utilități pentru toți consumatorii casnici și noncasnici din satul Gheorgheni. Proiectul se ridică la suma de 14,5 milioane de lei și de el vor beneficia 630 de gospodării.
Canalizarea va măsura 19,5 km și va fi introdusă pe toate străzile din comună, iar pe toată lungimea ei vor fi amenajate 11 stații de pompare a apei uzate. În zonă este în desfășurare și o investiție de introducere a rețelei de apă potabilă.
Te-ar putea interesa: Premierul Ciucă, despre creșterea pensiilor: Nu vom avea astfel de enunțuri până nu vom avea cifrele pe masă!
Ne poți urmări pe Facebook sau poți descărca aplicația gratuit și te anunțăm noi când apare ceva nou!
Sursa foto: https://www.clujeni.com/despre/primaria-feleacu/