Criza economică cauzată de virusul Covid-19 a afectat serios orașul Băbeni. Primăria se confruntă cu o lispă teribilă de fonduri la bugetul local, în parte datorată și măsurilor care au fost luate pentru prevenirea răspândirii coronavirusului. Acum urmează să se achiziționeze 4.000 de măști de protecție, cu fonduri din bugetul local, care este deja îndatorat cu 7 miliarde de lei vechi, după cum spune edilul din Băbeni, Ștefan Bogdan.
„În oraș s-au sistat toate lucrările. Constructorii au închis șantierele, iar bani în bugetul primăriei nu mai sunt. Angajații își vor mai primi salariile doar luna aceasta. Nu mai putem suporta din bugetul local nici indemnizațiile persoanelor cu dizabilități, iar în buget am deja o datorie de 7 miliarde de lei vechi. În situația aceasta nu mai putem vorbi despre investiții. Economia este la pământ. În localitatea noastră sunt oameni de afaceri care sunt dispuși să ne ajute, m-au întrebat, și asta m-a bucurat, dar vor veni vremuri grele” a declarat primarul, potrivit ziaruldevalcea.ro.
Administrația locală urmează să achiziționeze măști de protecție din bumbac, refolosibile, pentru toate familiile din orașul Băbeni (1 mască/familie), în urma unei decizii a Comitetului Local pentru Situații de Urgență. Cele 4.000 de măști vor fi distribuite de către angajații primăriei, la domiciliul fiecărei familii.
Citește și: Vești bune pentru români! Restricțiile ar putea fi ridicate la câteva zile după Paște!
Dacă ți-a plăcut acest articol distribuie-l și urmărește-ne pe Facebook pentru a afla mai multe noutăți. Dă Like paginii noastre printr-un click aici!
Sursa foto: ://ziaruldevalcea.ro/2020/04/comitetul-local-pentru-situatii-de-urgenta-babeni-a-stabilit-mai-multe-masuri-pentru-prevenirea-infectiilor-cu-noul-coronavirus/