Nicolae Bălcescu s-a nascut la 29 iunie 1819 in BucureÅŸti si a murit la 29 noiembrie 1852 la Palermo, fiind istoric, scriitor ÅŸi revoluÅ£ionar român.
Născut în BucureÅŸti, într-o familie de mici boieri, era fiului pitarului Barbu sin Petre ÅŸi al „serdăresei” Zinca Petreasca-Bălcescu. Va lua numele de familie al mamei sale, originară din BălceÅŸti, Vâlcea, în locul celui al tatălui, Petrescu. Tatăl lui Nicolae Bălcescu a murit în anul 1824. Nicolae Bălcescu avea doi fraÅ£i: Costache ÅŸi Barbu, precum ÅŸi două surori: Sevasta ÅŸi Marghioala. Într-un alt document se mai pomeneÅŸte ÅŸi de o altă soră: Eleni.
Studiază la Colegiul Sfântul Sava, începând cu 1832, fiind pasionat de istorie, avându-l coleg pe Ion Ghica, iar ca profesori, între alÅ£ii, pe Ion Heliade Rădulescu. La 19 ani intră în armată, iar în 1840 participă, alături de Eftimie Murgu, Marin Serghiescu NaÅ£ionalul, la conspiraÅ£ia Filipescu, care este descoperită ÅŸi este închis la Mănăstirea Mărgineni, unde a rămas doi ani, până la 21 februarie 1843, la plecarea domnitorului Ghica ÅŸi venirea lui Bibescu.
După ce este eliberat înfiinÅ£ează împreună cu Ion Ghica ÅŸi Christian Tell o altă organizaÅ£ie secretă denumită Frăţia, călătoreÅŸte prin toate teritoriile locuite de români: Å¢ara Românească, Moldova, Transilvania, Bucovina, precum ÅŸi prin FranÅ£a ÅŸi Italia ÅŸi studiază istoria, fiind editor, alături de August Treboniu Laurian, la o revistă istorică numită Magazin istoric pentru Dacia, care a apărut începând cu 1844. În FranÅ£a se va implica în revoluÅ£ia din februarie 1848, dar inspirat de această revoluÅ£ie se întoarce la BucureÅŸti pentru a participa la revoluÅ£ia din 11 iunie, fiind timp de două zile ministru de externe ÅŸi secretar de stat al guvernului provizoriu instaurat de revoluÅ£ionari. Va fi de partea liberalilor, dorind împroprietărirea ţăranilor ÅŸi vot universal.
Fiind arestat pe 13 septembrie 1848 de autorităţile Imperiului Otoman care au înăbuÅŸit revoluÅ£ia, reuÅŸeÅŸte să evadeze, plecând în Transilvania, de unde a fost expulzat apoi de autorităţile habsburgice. În primele luni ale anului 1849, trece prin Trieste, Atena ÅŸi ajunge în Constantinopol. Apoi, la DebreÅ£in, se întâlneÅŸte cu Lajos Kossuth, conducătorul revoluÅ£iei maghiare, încercând un aranjament „pacificator” între revoluÅ£ionarii români transilvani ÅŸi cei maghiari. Lajos Kossuth îi face lui Bălcescu o impresie bună, el este de acord cu „proiectul” revoluÅ£ionarului român. La 2 iulie 1849 se găseÅŸte la Pesta, unde este semnat „proiectul de pacificare”, un acord româno-maghiar cu revoluÅ£ionarii unguri. Avram Iancu ÅŸi revoluÅ£ionarii săi se declară de acord să rămână neutri faţă de acÅ£iunile militare ale maghiarilor, aceÅŸtia însă nu îÅŸi respectă promisiunile ÅŸi se ajunge din nou la conflict. În acelaÅŸi timp însă trupele imperiale contrarevoluÅ£ionare habsburgice ÅŸi ruse intră în Transilvania ÅŸi revoluÅ£ia maghiară condusă de Kossuth este înfrântă.
Ca istoric, marea sa operă a fost „Românii supt Mihai-Voievod Viteazul”, pe care a scris-o în exil, începând cu 1849, rămasă în manuscris ÅŸi publicată de Alexandru Odobescu, în 1861 - 1863.
Se exilează la Paris, unde încearcă să coaguleze forÅ£ele revoluÅ£ionare europene aflate în exil, pentru întemeierea unei confederaÅ£ii europene. Cu un paÅŸaport eliberat la Paris, la 27 septembrie 1850, „au nom de Sa Majesté l'Empereur des Ottomans”, în primăvara lui 1852, pleacă la Constantinopol, de aici, la GalaÅ£i ÅŸi încearcă să pătrundă în Å¢ara Românească, însă autorităţile nu-i permit, deÅŸi era bolnav ÅŸi voia să o vadă pe mama sa, care era în vârstă ÅŸi bolnavă. Medicii îi sfătuiesc să se stabilească în Italia, unde clima e mult mai blândă. Trece prin Malta, Napoli ÅŸi se stabileÅŸte la Palermo, în Sicilia, la hotelul „Alla Trinacria”. Moare la Palermo de tuberculoză la vârsta de 33 de ani.
În anul 1977, antropologul Cantemir RiscuÈ›ia a făcut parte dintr-o delegaÈ›ie română plecată la Palermo pentru a descoperi locul în care se spunea ca ar fi înmormântat Bălcescu. Totul pornise de la mărturia unui marinar, care credea ca trupul românului mort în exil se afla în galeria de mumii a călugărilor capucini. RiscuÈ›ia a analizat 2.000 de schelete, dar nici unul nu se potrivea trăsăturilor lui Nicolae Bălcescu. Într-un final, au aflat că românul fusese înmormântat într-un osuar de onoare al capucinilor, loc sigilat în urma unei epidemii de holeră. Trupul lui Nicolae Bălcescu nu a mai fost scos la lumină.
Ideologii comunismului românesc, sprijinindu-se pe unele lucrări ale lui Karl Marx, îl considerau pe Nicolae Bălcescu drept un precursor al comunismului român. De aceea, „prima sau eventual a doua emisiune numismatică a Republicii Populare Române” este dedicată lui Nicolae Bălcescu (o medalie / monedă de argint, cu diametrul de 38 mm, greutatea de 25 g, iar titlul de 835‰, restul de 165‰ fiind cupru), tirajul fiind de 500.000 de exemplare. Pe biletele bancare româneÈ™ti, cu valoare nominală de 1.000 de lei, ediÈ›ia 1950, precum È™i pe cele de 100 de lei, ediÈ›iile 1952 È™i 1966, a fost gravat portretul lui Nicolae Bălcescu. Peste 10 localități rurale, precum È™i străzi È™i instituÈ›ii de învățământ din România comunistă au primit numele lui Nicolae Bălcescu, în memoria revoluÈ›ionarului paÈ™optist.
Iată un exemplu de caracterizare făcută de către ideologia comunistă lui Nicolae Bălcescu: „Nicolae Bălcescu este figura cea mai luminoasă a revoluÈ›iei de la 1848. E tipul revoluÈ›ionarului care, înÈ›elegând mersul istoriei, È™i-a dat seama că adevărata revoluÈ›ie trebuie să se sprijine pe forÈ›a poporului, să-i exprime năzuinÈ›ele È™i drepturile. Bolnav de ftizie, având de îndurat lipsurile È™i greutățile exilului, în preajma ultimei sale călătorii spre țărmurile cu climă blândă ale Mediteranei, unde îÈ™i va da sfârÈ™itul, Nicolae Bălcescu ne apare în acest portret [Portretul lui Nicolae Bălcescu realizat de Gheorghe Tăttărescu în 1851, n.n.] cu fruntea vastă de gânditor, dominată de focul privirii, cu ochii mari, pătrunzători, care exprimă o adâncă viață interioară.
Acest portret, de o mare sobrietate, nu ne transmite numai imaginea personajului, ci È™i admiraÈ›ia pictorului pentru adevăratul conducător al revoluÈ›iei de la 1848. Lucrat cu măiestrie, portretul exprimă personalitatea vastă de gânditor È™i de luptător al lui Nicolae Bălcescu È™i se înscrie în galeria portretelor psihologice de seamă din istoria picturii noastre.”
sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_B%C4%83lcescu