"E cumplit sa traiesti in paradis si sa nu stii ce sa faci cu el"

De-a lungul anilor, Iureş (după numele de fată al bunicii sale, Ana Iureş) şi-a consolidat prestigiul la nivel naţional şi internaţional, trecându-şi în filmografie numeroase proiecte ce implică nume de actori celebri de la Hollywood. A jucat alături de Bruce Willis, Tom Cruise, Brad Pitt, Johnny Depp, dar le-a dat replica şi actorilor Morgan Freeman sau Antonio Banderas.

Născut pe 2 august 1951, la Băileşti, Marcel Iureş este un actor de compoziţie, iar activitatea sa artistică este legată în principal de teatru. Absolvent al Institutului de Arta Teatrală şi Cinematografică din Bucuresti I.L. Caragiale, secţia actorie, la clasa profesorului Marin Moraru, Marcel Iureş a debutat în teatru cu piesa „Menajeria de sticlă”, de Tennesse Williams, în rolul lui Tom, la Teatrul Naţional Cluj, unde a jucat în perioada 1978-1980. Ulterior a avut spectacole şi la Bulandra (1980-1992), Odeon (1992-1993) şi Naţional, din Bucureşti. Pe scena teatrului Bulandra a debutat cu piesa „Ferma”, iar la Cluj a jucat în piese precum „Afară în faţa uşii” sau „Perşii”. Dintre rolurile din această perioadă amintim trei dintre cei mai importanţi eroi shakespearieni, Hamlet, Henric al IV-lea şi Richard al III-lea.

În paralel cu rolurile de pe scena teatrului, Marcel Iureş a primit în 1978 şi primul său rol de cinema, acela a compozitorului Franz Lizt, din filmul „Vis de ianuarie”, aflat în regia lui Nicolae Opriţescu.

În lumea filmului, prestaţia sa actoricească s-a dovedit a fi remarcabilă, creând roluri memorabile, în pelicule precum „Punga cu libelule” (1980), „Castelul din Carpaţi” (1981), „Să mori rănit din dragoste de viaţă” (1983), în regia lui Mircea Veroiu, „Sezonul pescăruşilor” (1985), „Domnişoara Aurica” (1986), „Somnul insulei” (1993), „Faimosul paparazzo” sau „Amen” (2002, în regia lui Costa Gavras). A mai jucat în lungmetrajele lui Radu Gabrea „Călătoria lui Gruber” (2008) şi „Mănuşi roşii” (premiera la 5 mai 2011). Despre „Să mori rănit din dragoste de viaţă”, actorul avea să declare, ani mai târziu, că e un film despre care a simţit încă de la început că va fi ca un moment decisiv, determinant, în cariera sa, care însă nu a fost apreciat la adevărata sa valoare în România, dar care s-a bucurat de laude în paginile revistei Variety, din America.

Cariera internaţională a lui Marcel Iureş a început după Revoluţie, odată cu turneul din 1994 susţinut în Marea Britanie cu spectacolul „Richard al III-lea”, în regia lui Mihai Măniuţiu. După un mic rol în „Interviu cu un vampir”, în care a apărut alături de Tom Cruise şi Brad Pitt, a urmat un rol episodic dar crucial în „Misiune imposibilă”, tot cu Tom Cruise, dar şi trei roluri principale în „Pacificatorul”(cu Geroge Clooney şi Nicole Kidman), „Războiul lui Tom Hart” (cu Colin Farrell şi Bruce Willis) şi „Layer Cake” (cu Daniel Craig). Au urmat apoi „Gool!” (unde a jucat alături de fotbaliştii Zidane, Raul şi Backham), „Piraţii din Caraibe: La capătul lumii” (cu Johnny Depp, Orlando Bloom şi Keira Knightley), „Tinereţe fără tinereţe” (în regia lui Francis Ford Coppola) şi „Călătoria lui Gruber”. Cu toate aceste roluri, Marcel Iureş a demonstrat că este un profesionist de mare clasă, un om vertical, complex şi modest, devenind cel mai apreciat român în cetatea filmului de la Hollywood.

Însă, începând cu anul 1994, Marcel Iureş devine actor liber profesionist, iar un an mai târziu îl găsim în calitate de preşedinte al Fundaţiei Cultural Artistice Teatrul ACT, punând astfel bazele primei scene independente de teatru din România şi singurul în producţiile căruia joacă cu regularitate. „Teatrul Act (Calea Victoriei, nr 126) a pornit ca o fundaţie, care a şi rămas. Iniţial, se numea Art Inter Odeon. Îşi datora existenţa unei întâmplări care s-a petrecut în Teatrul Odeon, în 1995. Mai apoi, s-a denumit Fundaţia Teatrul Act într-un singur scop: să facă acest spatiu care e azi Teatrul Act. L-a atins în 1998, iar de atunci există ca instituţie unde au loc spectacole, concerte, lansări de carte... Axa, coloana vertebrală a acestei instituţii este dată practic de spectacolele făcute de Alexandru Dabija, cu alte câteva nume extraordinare: Vlad Massaci sau Cristi Juncu. Încă nu sunt recunoscuţi util public, însă ei sunt deja util public de 15 ani. Oamenii îşi joacă propriile nume, propriile energii. Nu există oprelişti decât cele care derivă din educaţie, din bun simţ, din respect. În rest, oricine vrea să se exprime şi are aceste câteva mici reguli, e liber să o facă”, declară marele actor român.

Dintre spectacolele în care joacă pe scena Teatrului Act, amintim trei piese regizate de Alexandru Dabija: „Creatorul de Teatru”, de Thomas Bernhard (premiera absolută a avut loc la 29 iunie 2001), „Ultima bandă a lui Krapp”, de Samuel Beckett (2003), „Capra sau Cine e Sylvia?”, de Edward Albee (2007) şi „Acasă la tata”, de Mimi Brănescu (2009). În anul 2011, îl regăsim în două premiere: „O scrisoare pierdută”, de I.L. Caragiale (Nae Caţavencu) şi un one-man show, intitulat „Absolut”, producţie a Teatrului ACT, adaptare după Ivan Turbincă de Ion Creangă, ambele spectacole regizate de acelaşi Alexandru Dabija. Însă, cele mai importante roluri ale sale, în teatru, au fost în piesele „Richard al II-lea”, „Richard al III-lea” (regizată de Mihai Măniuţiu), „Hamlet” (regizată de Liviu Ciulei), „Caligula”, de Albert Camus (regizată de Mihai Măniuţiu), „Afară în faţa uşii”, de Wolfgang Borchert (regizată de Mihai Măniuţiu) sau „Cetatea Soarelui”, în regia lui Mihai Măniuţiu. Performanţele sale artistice în domeniul teatral sunt legate şi de importante roluri în teatrul de televiziune (puse în scenă înainte de 1990) şi în teatrul radiofonic naţional. Marcel Iureş însă nu s-a limitat doar la teatru şi film, anul 2004 găsindu-l în postura de preşedinte al Festivalului Internaţional de Film Independent „Anonimul”, urmând ca în 2007 să semneze lectura audio-book-ului Humanitas „Remember-Mateiu Caragiale”.

Din 2004 este preşedintele Festivalului Internaţional de Film Independent Anonimul.

Despre momentul în care a realizat că dorește să fie actor și despre modelele vieții sale, Marcel Iureș mărturisește: "pe când aveam 16-17 ani, mi-am pus pe nas niște ochelari de vedere cu dioptrii. La vremea aceea, nu aveam nevoie de ei. Vedeam perfect. Și m-am uitat în oglindă. Prin lentile nu vedeam nimic, așa că m-am uitat pe deasupra lor. Am fost fascinat de faptul că îmi vedeam reflexia în oglindă, pe deasupra ochelarilor și nu prin ei. Mi s-a părut că e ceva: să te vezi bine fără ochelari, deși purtându-i. De aici a cam pornit totul.(...) Seva vieții mele urcă din modelele pe care le-am avut, din faptul că trei sferturi din viață am băut apă din fântână, din pământ, iar nu din țeavă, că am mâncat pâine și mămăligă făcute de bunica și de mama mea, că am băut lapte de la vaca din grajd și că am mâncat mere abia culese din pom. Seva vine din faptul că am întâlnit oameni care au trăit meditând, încercând, nu spunând. Mai cădeau în genunchi, se mai rostogoleau, dar se ridicau. Erau oameni. Și mai vine din imensul noroc pe care mi l-a dat Dumnezeu: am primit o nevastă minunată, o adevărată forță, și un băiat absolut normal, un om. Și mai vine seva și din faptul că eu cred în povești cu îngeri și cred în Dumnezeu. Nu-s multe. Le poți strânge într-o batistă."

sursa foto: http://www.filmreporter.ro/wp-content/uploads/2011/11/Marcel-Iures.jpg