A fost semnat contractul pentru realizarea primei secțiuni din traseul conductei de aducțiune Cluj-Sălaj, mai exact porțiunea aflată pe teritoriul județului Cluj. După implementarea acestui proiect de investiții, Clujul va avea cea mai lungă conductă de apă potabilă din țară.
Banii pentru proiect sunt asigurați din fonduri europene, iar valoarea acestuia se ridică la suma de 222.563.828 lei. Conducta care va face legătura între municipiile Cluj-Napoca și Zalău va avea 164 de kilometri, iar în Cluj va străbate UAT-urile Cluj-Napoca, Chinteni, Vultureni și Așchileu. Termenul de realizare a proiectului este de 27 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor, potrivit servuscluj.ro.
„Construirea celei mai lungi aducțiuni de apă potabilă din țară este una dintre cele mai importante investiții din cadrul acestui mega-proiect european. Aceasta va contribui la creșterea calității vieții cetățenilor și a afacerilor din zona de nord a județului Cluj și, practic, din întreg județul vecin” a transmis președintele CJ Cluj, Alin Tișe.
Citește și: Mircea Geoană dă asigurări că Rusia nu va ataca un stat NATO!
Urmărește-ne pe Facebook dacă ți-a plăcut articolul. Dă Like paginii noastre pentru a afla mai multe noutăți sau descarcă aplicația gratuit din Google Play!
Sursa foto: https://www.servuscluj.ro/clujul-va-avea-cea-mai-lunga-conducta-de-apa-potabila-din-romania/