Ia este piesa principală a costumului femeiesc din Vâlcea. Ca şi celelalte ii, se croieşte din pânză de in sau cânepă, bumbac. Pentru lărgime se introduce clinul numit „alăvană“ sau „broschiţă“.
Caracteristic iei de Vâlcea este distribuirea lejeră, „aerată“ a ornamentelor, realizate într-o singură culoare. Alături de albastru marin stau roşu, galben uneori, culori care prin executarea punctului de tighel capătă şi mai mare fineţe.
Motivele ornamentale se dispun in stilul clasic al iei cu altiţă. Fâşii de motive în flori stilizate, motive romboidale, triunghiulare, pătrate, se subliniază cu linii cusute în punct de contur cu intercalaţii de fir auriu ori argintiu.
Sub altiţă stă întotdeauna încreţul, care se coase în culorile crem şi cu acelaşi punct de încreţ caracteristic iilor din sudul ţării. Uneori încreţul se lucrează şi în punctul la un fir, în culori de negru, roşu, bleu. Sub încreţ stau cele trei „râuri“ care pornesc din încreţ până jos la mânecă. Cămaşa bătrânească se ornamentează (în locul râurilor) cu motive mărunte dispuse în formă de „tablă", sau cu flori rupte, căsuţe, pitişoare, care se repetă prin alternanţă pe toată tabla mânecii. Pentru ornamentarea iei mai noi, se folosesc „cilicurile“ (mărgelele).
Punctul iei de Vâlcea este punctul tighel, crucea, punctul în scăriţă, lănţişorul, gura păpuşii, „în pite“ (la un fir).
Ia de Vâlcea se poartă cu catrinţele zise „şcoarţe“ ori cu vâlnicul pe fond roşu. Atât catrinţa din faţă cât şi cea din spate se lucrează în scoarţă pe fond roşu, ori albastru, cu căpătâi şi vărgi transversale, în motive geometrice.
Vâlnicul de Vâlcea este bogat, evazat, cu pliseuri late, decorate în motive mărunte de mozaic; în faţă stă uneori „zăvelca“ catrinţa care îşi are caracteristica ei prin aceea că se ornamentează prin cusătură cu acul şi nu prin alesă tură, cu căpătâi în motive geometrice, în culori de alb pe fond albastru marin, motive preluate şi de maramă.
Distincţia costumului de Vâlcea este accentuată de „cârpa“ sau marama, care în vechime se lucra în motive policrome cu pătrate mari, cusute în culori de negru, roşu, albastru şi cu punctul tighel ori cruci.
Mai târziu, marama s-a confecţionat din borangic alb sau galben, aleasă cu căpătâi, în motive geometrice şi florale. Pe „trupul“ maramei apar, presărate, motive mici, alese în coton alb.