Grigore Alexandrescu s-a născut la 22 februarie 1814, la Târgoviște și a murit la 25 noiembrie 1885, la București. Poet.
Fiu al lui Mihai Alexandrescu, sameș și vistier și al Mariei (născută Fusea).
Studiază la «Sf. Sava», uimindu-și colegii prin cunoștințe în literaturile clasice (elina și franceza). E găzdiut de Tache Ghica ( tatăl memorialistului) și de Heliade, care-l ajută să debuteze (1832). Curând însă, un conflict aprig va izbucni între protector și protejat, separându-I pentru totdeauna. În 1834, intră în armată ca praporcic, apoi este funcționar la vama din focșani, iar ulterior slujbaș la Secretariatul Statului. În octombrie 1840 este arestat pentru trei luni, probabil sub învinuirea de complicitate cu participanții la conjurația lui M. Filipescu.
Membru al Asociației literare a României (1846); redactor la Poporul suveran, în timpul revoluției de la 1848; clucer (1853); director al Eforiei Spitalelor Civile (1854); director al Cultelor (1859); membru al Comisiei centrale de la Focșani (1860).
La 29 mai 1860, se căsătorește cu Raluca Stamatin, dar după puțină vreme este lovit de o boală mintală neiertătoare. Obligat să se retragă din viața publică și să abandoneze activitatea literară, reluată intermittent și cu rezultate neconcludente în momentele de remisiune, va supraviețui încă 25 ani.
OPERA:
5 volume de versuri (1832, 1838, 1842, 1847, 1863), dintre care ultimele trei sunt culegeri de edite și inedited, un Memorial al călătoriei întreprinse în 1842 la mănăstirile oltene, câteva colaborări publicistice fără continuitate, și un număr restrains de traduceri și imitații (Florian, Voltaire, Tasso etc.)
Alexandrescu crează în două registre, apparent etanșe, în realitate exprimând același conflict al poetului cu sine însuși și cu lumea : în meditații, tonul liric este elegiac, lamartinean, în fabule și epistole apare omul de lume, spiritual și afabil; pe ambele planuri poetul a dat compuneri memorabile, intrate în patrimoniul literaturii noastre clasice.