CHIAJNA (circa 1530 - circa 1588)
Nu de puţine ori istoria medievală a consemnat faptele brave ale unor curajoase femei, nu de puţine ori destinele popoarelor poartă amprenta politică a marilor personalităţi feminine, între ele, în veacul al XVI-lea românesc, se află şi Chiajna, soţia domnitorului muntean Mircea Ciobanul. Femeie cultă, învăţată (vorbea bine turca, araba), iubitoare de fast şi putere, întocmai ca ruda sa, Despina lui Neagoe Basarab, doamna Chiajna s-a impus contemporanilor prin inteligenţa şi rara ei energie, prin tenacitatea şi ambiţia cu care îşi urmărea planurile politice. Eră fiică a lui Petru Rareş, voivodul Moldovei, şi nepoată de despot sârb. În vara anului 1546, prin căsătorie (la 23 iunie 1546 sibienii îi trimiteau daruri de nuntă), Mirceoaia - cum avea să i se spună după numele soţului ei - s-a aşezat ca doamnă a ţării la Bucureşti. După moartea lui Mircea vodă, Chiajna a preluat în fapt conducerea ţării, domnitor fiind doar cu numele nevârstnicul ei fiu, Petru cel Tânăr (1559 - 1568), atunci de 12 ani.
Domnia lui Mircea Ciobanul, soţul Chiajnei, a nemulţumit - şi a pierdut - pe mulţi din marii boieri. Sfârşitul lui a fost înţeles de cei rămaşi în viaţă ca fiind şi sfârşitul familiei sale. De aceea, au pornit grăbiţi cu oaste să scoată din scaun şi ţară pe doamna văduvă şi pe copilandrul voievod. Alungaţi peste Dunăre,«Doamna Mirceoaia şi cu fie-său Pătru» s-au întors însă repede cu ajutor şi au biruit pe răzvrătiţi la Şerpăteşti (se pare că aici, la Şerpăteşti, a participat direct la luptă, pentru prima dată la noi, o femeie). O altă împotrivire a boierilor a fost înfrântă de apriga Mirceoaie «la sat la Boiani». Cunoscându-i de acum puterea, boierii duşmani s-au retras, domnia lui Petru cel Tânăr şi a mamei sale dobândind, pentru câţiva ani buni, liniştea. Adeptă a politicii de întărire a puterii centrale, doamna Chiajna a apărat unitatea statului de tendinţele de fărâmiţare feudală, ale boierimii locale. Ferind astfel ţara de răzmeriţe lăuntrice, aducătoare de pagube şi sânge vărsat, asigurându-i liniştea internă, prielnică înfloririi comerţului, dezvoltării meşteşugurilor, agriculturii, doamna Chiajna şi-a câştigat un important merit istoric.
În acea vreme, la Stambul se afla în mare preţuire Mihai Cantacuzino, personaj cu influenţă în anturajul sultanului şi care, pentru priceperea sa în felurite treburi, pentru dibăcia cu care-şi strânsese o mare avere, pentru abilitatea cu care a ieşit din multele capcane întinse de neprieteni, a fost numit de turci Şeitanoglu (fiul diavolului). Doritoare să-şi întărească poziţia la Poartă, Chiajna a hotărât să se înrudească cu Cantacuzinii, măritându-şi fiica, frumoasa prinţesă Maria, cu fratele lui Şeitanoglu, pe nume Ion Cantacuzino. Curând după nuntă au izbucnit neînţelegeri între părţi, nici una din cele două firi tari - nici mîndra Chiajna, nici puternicul Canntacuzin - nevrând să cedeze (fapte legate de acest conflict sunt descrise, cu forţă evocatoare, de Al. I. Odobescu în nuvela istorică: «Doamna Chiajna»). Conflictul, transformat în aprigă duşmănie, a dus la desfacerea căsătoriei. Răzbunător, Şeitanoglu a obţinut apoi de la sultan scoaterea din scaun a lui Petru vodă cel Tînăr şi exilarea lui şi a familid sale.
Pribeagă din 1568 în îndepărtata Asie Mică, Chiajna a cunoscut ani grei, cu lipsuri materiale, fosta doamnă a Ţării Româneşti fiind silită să se ocupe de comerţ cu mărunţişuri pe străzile oraşului Alep. Caracter puternic, Chiajna nu s-a lăsat însă înfrântă. Încet, încet, a început să câştige poziţiile pierdute. Moartea marelui ei duşman, Mihail Cantacuzino, precum şi căsătoria fiicei sale Dobra cu sângeacul de Magnezia, Murad, ajuns apoi sultan, i-au adus Chiajnei răzbunare şi noi speranţe. Trecută de cincizeci de ani, doamna Chiajna, fiică de domnitor, soţie de domnitor, ea însăşi deţinătoare de puteri domneşti, s-a sfârşit însă la Istanbul fără a mai apuca să vadă pământul românesc.
Sursa foto: http://alexandrapalconi.info/doamna-chiajna/