Alexandru Cel Bun domn al Moldovei

ALEXANDRU CEL BUN (1400-1432)

           Alexandru, numit de urmaşi cel Bun, înţelept carmuitor al Moldovei, a fost unul dintre cei mai de seamă domnitori din frămîntata istorie a evului nostru feudal. Fiu al lui Roman vodă Muşat (1391—1394) şi al doamnei Anastasia, Alexandru s-a înscăunat cu ajutorul voievodului Mircea cel Bătran. Lunga sa guvernare a fost favorabilă consoli­dării statului moldav, afirmării lui în relaţiile politice cu ţările vecine. Pe plan lăuntric, Alexandru a sprijinit dezvoltarea diferitelor ramuri econo­mice, între ele negoţul bucurandu-se cu osebire de ocrotirea domnească. In targuri şi la iarmaroace, în sate şi la curţile feudale se vindeau şi se cum­părau cereale, cai sprinteni moldove­neşti, vite de rasă, miere dulce de culoarea chihlimbarului, piei şi blă­nuri. Pe drumurile ţării, venind de departe ori ducandu-se departe, se aflau adesea căruţele negustorilor în­cărcate cu mărfuri scumpe: săbii fru­mos Incrustate, cu lame din oţeluri tari, costume grele de brocart, piese de hamaşament bogat împodobite.

           In scopul organizării puterii adminis­trative, domnitorul a stabilit atribu­ţiile dregătorilor, în actele cancelariei sale fiind menţionaţi vornicul de Su­ceava, starostele, vistierul, postelni­cul, logofătul, clucerul. A sprijinit bi­serica, instituţie care, în timpii evului feudal, avea să devină bogată, puter­nică, cu rol important în desfăşurarea multor evenimente politice de seamă. Pe această linie este notabil rezultatul obţinut de domnitor în stingerea unui vechi conflict cu Patriarhia Constantinopolului, pe atunci autoritatea cea mai înaltă a bisericii răsăritene, con­flict provocat în timpul lui Roman voievod de numirea unui înalt prelat în Moldova.

            In timpul lui Alexandru cel Bun artele au cunoscut înflorirea caracteristică vremilor de linişte şi prosperitate. Ar­hitectura, pictura murală, broderia, miniaturile şi caligrafia au creat cadrul în care mai tarziu, în timpul lui Ştefan cel Mare, avea să se constituie bine­cunoscutul stil artistic moldovenesc. A ctitorit, rectitorit şi mărit mari manăstiri: Bistriţa - necropolă dom­nească - Neamţ, Moldoviţa, pe care le-a dăruit cu averi şi odoare. Cu 200 de ani mai tarziu, Moldoviţa, zidită din nou de Petru Rareş, a fost împodobită cu frescă exterioară, pe pereţii săi aflandu-se vestita scenă a asediului Constantinopolului, purtătoarea unui vibrant mesaj patriotic de luptă împo­triva Imperiului otoman.

            In politica externă, Alexandru cel Bun s-a arătat a fi un dibaci diplomat. A întreţinut relaţii bune cu Polonia, pe care a ajutat-o în luptele de la Grünwald (1410) şi Marienburg (1422), împotriva cavalerilor teutoni.

           «Alexandru vodă - scria Grigore Ure­che - făcu priiteşug mare cu leştii şi legă­tură tare, ca fie la ce treabă unul pre altul să ajutorească. Nici zminteală au fostu, că întâi au poftit craiul pre Alixandru vodă ca să-i trimiţa ajutoriu împotriva crizacilor (teutonilor)... că au trimis ajutoriu călăreţi moldoveni, carii au făcut mare izbandă. Că bătîndu-să cu crizacii (la Marienburg) întâi au dat dos a fugi, de i-au înşirat, gonindu-i spre o pădure, şi aciiaş pedestrindu-să, au săgetatu-le cai, de le-au căutat a da dosul nemţii. Şi aciiaşii ai noştri s-au încălăratu şi mare moarte au făcut într-înşii. De care lucru, dacă s-au întorsu ai noştri acasă, mare mulţămită au avut Alexandru vodă de la craiul».

            Ţara Românească şi Transilvania au fost mereu aproape de sufletul lui Alexandru cel Bun. Cu Mircea cel Bătrîn a ţinut o stransă neclintită prie­tenie. După moartea acestuia Alexan­dru cel Bun a căutat să păstreze alianţa Ţării Româneşti sprijinind ca domn pe Alexandru I Aldea (1431—1436) fiul eroului de la Rovine. Politica de ridicare în tronul statului muntean a unor voievozi favorabili Moldovei, politică iniţiată de Alexandru cel Bun şi urmată de toţi marii domnitori ce i-au succedat, urmărea realizarea unui front comun de apărare împotriva agresivităţii otomane, ea înscriindu-se în ideea de unitate prezentă din totdea­una în conştiinţa românilor.

            Alexandru cel Bun a răposat la 1 ianua­rie 1432. Numele lui a rămas înscris cu litere de glorie în cartea neamului, domnitorul fiind, aşa cum scria Dimitrie Cantemir: «...acela care cel dinţii a făcut cunoscut străinilor numele pană atunci puţin ştiut al moldovenilor».

Sursa foto: http://ro.wikipedia.org/wiki/Alexandru_cel_Bun