Elena Văcărescu scriitoare

VĂCĂRESCU, ELENA

            Elena Văcărescu s-a născut la Bucureşti, în 3 octombrie 1864, într-o veche familie de boieri cărturari şi a trecut în nefiinţă la 17 februarie, 1947, la Paris, fiind reînhumată, în 1959, în cripta familiei Văcăreştilor, din cimitirul Bellu. Ultima descendentă a boierilor Văcăreşti, familie veche românească, înrudită cu Basarabii, Brâncovenii şi alţi mari domnitori, Văcăreştii au intrat în istorie print-o serie de patrioţi diplomaţi, poeţi. Testamentul lui Ienăchiţă Văcărescu a devenit prima poezie artă poetică, un crez naţional; Prologul lui Iancu Văcărescu – fiul lui Alecu Văcărescu, la prezentarea, în 1819 pe scena de la Cişmeaua Roşie din Bucureşti a piesei Hecuba de Euripide – în traducrea lui Iancu Văcărescu, după ce la Iaşi, în 1816 se jucase prima piesă în limba română Mirtil şi Hloe.

            Tatăl Elenei Văcărescu, Ion Văcărescu, fiul lui Iancu Văcărescu (1839-1914) a fost aghiotantul lui Cuza-Vodă şi ministru plenipotenţiar şi al Eufrosinei Fălcoianu – şi ea făcând parte din familii vechi boiereşti menţionează cronicele munteneşti. Elena şi sora ei Zoe au primit o educaţie aleasă, au făcur studii la Paris, unde i-au cunoscut pe marii scriitori ai epocii:Victor Hugo, Sully-Prudhomme, Leconte de Lisle, Pierre Loti etc. A tradus în limba franceză poemul Iehova scris de regina Elisabeta – Carmen Sylva pe care l-a declamat cu success în salonul Contesei de Beausacq, în prezenţa lui V.Alecsandri, ministru plenipotenţiar al României în Franţa.

            În 1887, Elena Văcărescu a devenit domnişoară de onoare a reginei Carmen Sylva – într-o epocă strălucită a Curţii Regale Române – când se primeau vizite regale, imperiale, cu caracter cultural-artistic, mai ales la Castelul Peleş din Sinaia, unde aveau loc reprezentaţii de teatru, sub conducerea lui I.L.Caragiale, ori muzicale, copilul minune fiind George Enescu. Elena Văcărescu a însoţit pe regină în diferite vizite – Germania, Anglia – unde au fost primite de Regina Victoria, la Balmoral.

            Nefiind posibilă căsătoria cu prinţul Ferdinand, Elena Văcărescu pleacă în exil în Italia, după care se va stabili definitiv în Franţa. În 1889 a primit un premiu al Academiei Franceze pentru primul volum de versuri publicat la Paris, 1886 – Chants dʼAurore (Cântecele zorilor). Devenind celebră la vârsta de 20 de ani, una dintre poeziile sale Si tu le voulais, pe muzica lui Paolo Tosti a fost cântată ca melodie preferată în mai multe ţări, în epoca respectivă.

            În 1889 îi apărea în Germania Lieder aus dem Dambovitzathal – cântece culese de Elena Văcărescu, cu un prolog în versuri de Carmen Sylva.

            Florilegiul folcloric Le Rhapsode de la Damboviţa/ Rapsodul Dâmboviţei, a apărut în franceză, italiană, olandeză, daneză, japoneză şi chineză. În limba română nu a fodt încă tradus. A fost tipărit la Bruxelles, 1892 (380 de pagini) şi reeditat de Lemèrre la Paris în 1900; a primit premiul Jules Favre al Academiei Franceze în 1901. Aproape anual îi va apare un volum de poezii sau de teatru.

            Le Cobzar (Cobzarul), libret de P.Milliet, muzica de Gabrielle Ferrari, dramă lirică, spectacol-balet, montat la Opera din Monte Carlo şi, în 1912 la Opera din Paris, cu decor, costume şi dansuri naţionale româneşti. A intrat în istoria universală ca prima femeie delegată la Societatea Naţiunilor, unde va reprezenta România fără întrerupere. În timpul Conferinţei de Pace de la Paris, Elena Văcărescu a participat la Conferinţele premergătoare pentru Societatea Naţiunilor (1919) de la Paris şi Londra unde a conferenţiat de mai multe ori. În 1912 va primi pentru serviciile aduse aliaţilor Legiunea de Onoare, de la Aristide Briand. În anul 1925, luna aprilie a fost aleasă membră de onoare a Academiei Române, împreună cu Ana de Noailles; în 1934 va rosti discursul de recepţie. Ziarul „Universul literar” îi va dedica la 4 martie 1928 un număr special Ambasadoarea, cu un editorial semnat de Camil Petrescu şi un articol de fond de Vasile Munteanu. Colaborând excelent cu Nicolae Titulescu şi bucurându-se de respectul şi admiraţia unor intelectuali de vază: N.Iorga, O. Goga, Elena Văcărescu va reprezenta România în toate organismele care se ocupau de „Cooperarea Intelectuală” şi „Institutul Internaţional de Cooperare Intelectuală” din Paris, împreună cu savanta Madame Curie. Ca membră în „Comitetul de Litere şi Arte”, împreună cu Paul Valéry va participa la numeroase reuniuni internaţionale la: Frankfurt, Madrid, Paris, Veneţia, Nisa, Budapesta, alături de: Madame Curie, M.Foocillon, A. Einstein, Freud, Salvator de Madariaza, Unamuno, Jules Destru, Thomas Mann, U. Ojetti, Gilbert Murray, Le Corbusier, G. Duhamel etc., cu românii I. Cantacuzino, G.Oprescu – şi unde se discutau teme despre: Războaie şi Pace, Civilizaţie, Viitorul Culturii şi al Spiritului European, Umanismul, Arta ş.a.

            Ca delegată permanentă la Societatea Naţiunilor de la Geneva va interveni şi în alte probleme politico-sociale cum au fost: refugiaţii, minorităţile, opium, protecţia copiilor, votul femeilor etc. Elena Văcărescu a făcut parte din Juriul Femina, timp de un sfert de veac; în 1936, va înfiinţa premiul „Femina”, acordat romanului. La Paris, este preşedinta mai multor organisme internaţionale şi franceze: Centrul Internaţional de Dezvoltare a Artelor şi Literaturii prin Cinematografie (CIDALC), înfiinţat cu Nicolae Pillat; Comité International de la Parole; La Femme et lʼUnivers; Academie Feminine des Léttres de Paris etc. în 1934 a creat Casa României – La Maison de Roumanie, sub patronajul de onoare al Preşedintelui Franţei şi al Ministrului României, funcţionând, mai întâi în apartamentul ei. Scopul era propaganda: artistică, literară, turistică, economică, susţinerea studenţilor români. Pe lângă activitatea ca diplomat la Paris şi Geneva, între cele două războaie mondiale, Elena Văcărescu va participa cu articole şi interviuri aproape în toate publicaţiile franceze şi române, în Egipt, Spania, Buenos-Aires etc. Are contracte, în calitate de conferenţiară cu Radiodifuziunea franceză, română, cu universităţi din Europa făcând turnee în Belgia, Olanda, Egipt, Austria, Italia, România. A ţinut circa 80 de conferinţe, dintre care au fost publicate 15 conferinţe, în volumul Projections colorées (1929). Conferinţele se referă la: istorie, figuri feminine, propagandă românească; (între 1917-1920) Fresques roumaines (10 conferinţe), George Enesco, Forces spirituelles de la Roumanie ş.a.

            Activătăţile la care a participat Elena Văcărescu au pus în valoare erudiţia şi memoria extraordinară, un umor spontan ce captiva publicul.

            Anul 1937 este marcat de două evenimente în viaţa Elenei Văcărescu. În luna iulie 1937 I se organizează la Paris o sărbătorire fastuoasă la care au participat zeci de personalităţi marcante: Ducesa de La Rochefoucauld, Mrs Will Gordon, Paul Valéry, Marcel Proust, Paul Morand, Ministrul României în Franţa, Nicolae Pillat ş.a. Tot în 1937, Elena Văcărescu a inaugurat „Catedra Mihai Eminescu”, la Nisa, „Centru Mediterranéean”, director fiind Paul Valéry, catedră restabilită, după cel de-al doilea război mondial, în 1943, tot la Nisa. În timpul războiului se exilează la Cannes; după război revenind la Paris, Elena Văcărescu a reprezentat România, pentru ultima dată, în delegaţia română la Conferinţa de Pace de la Paris între 29 iulie-15 octombrie 1946, deplângând condiţiile nefavorabile României. La 10 octombrie 1946, în timpul conferinţei Elena Văcărescu a fost sărbătorită la Legaţia Regală a României pentru 50 de ani de activitate politică, Y:Paul-Boncour elogiind-o în numele Franţei.

            S-a stins din viaţă la 17 februarie 1947, la vârsta de 83 de ani, în plină activitate, fiind una dintre personalităţile marcante ale culturii europene. Conform Testamentului redactat de Elena Văcărescu, în 1947, a fost înmormântată provizoriu în cripta Bisericii Române din Paris, fiind reînhumată, la 5 martie 1959, la cimitirul Bellu din Bucureşti, lângă părinţii şi strămoşii ei poeţi, Iancu şi Enăchiţă Văcărescu. În octombrie 1966, s-a inaugurat o placă comemorativă la Paris, rue de Chaillot No.7, din iniţiativa prietenilor francezi, pe care scrie: „Ici, veçut Hélèn Vacaresco, Poéte et Diplomate roumain, amie de la France”. Tot prin Testament lasă Academiei Române parcul şi conacul strămoşesc de la Târgovişte şi instituie un premiu Elena Văcărescu – ce se va acorda anual celei mai bune lucrări despre famila Văcărescu.

            Primită în 1885 de Victor Hugo, traversând timpul în compania unor personalităţi ale vieţii politice şi cultural europene: Fr. Jammes, M.Proust, Ana Brâncoveanu de Noailles, Leconte de Lisle, Heredia, Sully Prudhomme, André Gide, Paul Morand, Pierre Loti, G.Duhamel, Titu Maiorescu, V. Alecsandri, Nicolae Iorga, Nicolae Titulescu ş.a. Elena Văcărescu a reprentat strălucit spiritual românesc. Membră a delegaţiei române la Conferinţa de Pace de la Versailles, reprezentanta României la Liga Naţiunilor (1920-1940), fiind între membrii fondatori, Elena Văcărescu a popularizat prin antologii, prefeţe, traduceri pe: Eminescu, Goga, Blaga, Minulescu, păstrând legături cu personalităţile româneşti aflate în Franţa: Ilarie Voronca, C. Brâncuşi, G. Enescu, Anne de Noailles.

            La 11 iunie 1925 a fost primită membră de onoare a Academiei Române – Elena Văcărescu – scriitoare franceză de origine română, împreună cu Anne-Elisabeth de Brâncoveanu contesă de Mathieu Noailles (1876-1933), iar la 2 februarie 1934 va prezenta în cadrul unei ședințe solemne a Academiei Române un discurs de mulțumire pentru alegerea sa în rândul membrilor de onoare al înaltului forum științific și cultural. După ce precizează faptul că prin persoana sa se cinstea faima românismului, ideea expresiei spirituale a românilor în Europa, legătura sa cu România și Franța Elena Văcărescu a menționat: „Am servit și eu, cu toată modestia o idee. Am servit ideea românească. Dacă arunc o privire asupra trecutului meu, asupra trecutului generațiilor din care cobor, surprind în fiecare act manifestarea acestei idei românești. Am conștiința de a fi respectat consensul strămoșesc, străduindu-mă din toate puterile să colaborez la «creșterea limbii românești» și la a «patriei cinstire». Am încercat să răspândesc peste hotare faima numelui românesc și am servit în lume expansiunea sufletului românesc”. Considerându-se o «propagatoare a românismului» Elena Văcărescu avea să afirme: „Datoria care decurge din aceste considerații sumare se definește de la sine: nu vom reuși să închegăm personalitatea noastră de stat și de neam decât în lumina valorilor universale. Tipul patrioticului autentic mi se pare acela care știe să țină cumpana dreaptă între elementul național și factorul internațional. Cu rădăcini adânc înfipte în gloria românească și în substanța trecutului, sufletul nostru va îmbrățișa cu privire ageră și nepărtinitoare toate orizonturile. Cu cât va privi mai departe, cu atât rădăcinile lui vor pătrunde mai puternic în elementul natal”.

            Se pot identifica în gândurile exprimate de Elena Văcărescu concepțiile criticilor Titu Maiorescu și Eugen Lovinescu: a fi național cu fața spre universalitate și a te sincroniza cu civilizația europeană.

            OPERA. Versuri originale: Chants dʼAurore (Cântecele zorilor), Paris, 1886; LʼAimé séreine (Cu inima senină), Paris, 1896; Lueurs et flâmmes (Licăriri și văpăi), Paris, 1903; Pe urmele dragostei, București, 1905; Le jardin passionnée (Grădina dorului), Paris, 1908; La dormeuse éveillée (Visând cu ochii deschiși), Paris, 1914. Prelucrări folclorice: Le rapsode de la Dâmbovița (Rapsodul Dâmboviței); Cântece și balade românești culese de Elena Văcărescu, 1889; Chants du Cobzar (Cântecele lăutarului), 1905; Nuits dʼOrient (Nopțile Orientului), 1907; Dans lʼor du soir (În auriul înserării), 1927. Romane: Amor vincit, 1908; Le Sortilège (Vraja), 1911; Sultana și Ion – neterminate. Memorialistică: Memorial sur le mode mineur (Memorial la modul minor), 1946; Le Roman de ma vie (Romanul vieții mele) început în 1942 și rămas în manuscris. Teatru: Stana, 1904; Pe urmele dragostei, București, 1905. Discursuri și conferințe: în Franța, Elveția, Italia, Spania, Anglia, S.U.A. etc. având ca teme predilecte: tradiția folclorică, arta, cultura în general sau operele lui Vergiliu, Goethe, Lamartine, Alecsandri, V. Hugo, Eminescu, Creangă, Baudelaire, Ana Brâncoveanu de Noailles etc., basmul lui Perrault

            Fondul arhivelor Elenei Văcărescu a fost încredințat Academiei Române. În România au apărut până în prezent: Elena Văcărescu de Ion Stăvăruș, 1974; Elena Văcărescu, Opere alese, de I.Stăvăruș, 1975; Țara mea, culegere de versuri patriotice, 1977; Elena Văcărescu, Ana de Noailles, Versuri, în românește de Demostene Botez și Lazăr Iliescu, 1971; Dicționar antologic de istorici, critici literare, eseiști, oameni de cultură, publicații literare pentru uz școlar, 1998.

Sursa foto: http://www.121.ro/files/i/090/14/elena_vacarescu.jpg